Dacă eşti prea atent, rişti să nu mai observi frumuseţea şi să rămîi cu măreţia în braţe. Ratezi întîlnirea cu portocalii încărcaţi de fructe, cerul albastru desenat de mîna lui Rafael, verdele intens al palmierilor, duelul mirosurilor apetisante venite dinspre bucătăriile restaurantelor. Pleci la drum încărcat cu tot felul de clişee împreună cu armata de turişti. Invaziile barbare cu aparate digitale şi abonamente săptămînale la muzee. Cetatea Eternă, Capitala Lumii, Oraşul Celor 7 Coline. Lupoaica, Romulus şi Remus, Vaticanul, San Pietro. Piazza Navona, Piazza di Spagna. Via Appia, drumul oştilor romane victorioase. Bazilica San Giovanni in Laterano, iar lîngă, scara pe care a urcat Iisus la judecata lui Pilat din Pont. Ţi se taie răsuflarea, la naiba, e prea mult!, dar dincolo de toate astea palpită o lume vie. Atentă la detalii, relaxată, binevoitoare. Pe deasupra, cu un primar comunist, mare vînător de imigranţi români, Walter Veltroni pe numele lui.
Siesta imperială
Viaţa romanilor şi a românilor nu este însă tulburată de politică. Fiecare îşi vede de ale lui, fără grabă, cu pauze lungi de masă. Aici funcţionează impecabil proverbul "A tavola non si invecchia". La masă nu se îmbătrîneşte. Între orele 1 şi 4 după-amiază nu are rost să deranjezi pe nimeni, cetatea îşi trăieşte siesta la modul imperial. Iarna la Roma seamănă cu un octombrie mai rece la Bucureşti. Metroul oferă o variantă ieftină şi comodă de transport, dar îţi ascunde oraşul. Roma veritabilă nu se află în tuburile de beton din pămînt, ci la suprafaţă. În soarele orbitor. În pieţele care gem de voluntari ai cauzelor pierdute, de artişti ambulanţi, de gură-cască, în magazinele cu marfă pe sprînceană, nu chiar pentru toate buzunarele.
Din partea casei
Restaurantele alcătuiesc un univers aparte. Se mănîncă bine şi mult, nu foarte scump. Cu 10-15 euro iei prînzul,
