Europarlamentarul Cristian Preda salută guvernul alternativă al PDL, dar deplânge faptul că acesta este "o emanație a grupării Blaga", în loc să fi fost folosit ca o șansă de a resolidariza partidul.
Pe blogul său, Preda apreciază că partidul a ''irosit o şansă politică importantă'', mai ales că alcătuirea ''cabinetului din umbră'' putea fi o ocazie de a resolidariza partidul, scindat după Convenţia din martie.
''Nimic nu e mai eficient decât lucrul în echipă, atunci când e vorba să redai încrederea celor care s-au văzut marginalizaţi sau penalizaţi, pentru că au fost în minoritate. Formula anunţată nu exprimă o asemenea intenţie. E vorba, aşa cum s-a întâmplat şi la alcătuirea BPN, de o emanaţie a grupării Blaga. Cvasi-totalitatea miniştrilor din umbră sunt susţinătorii actualului lider al PDL. Singura noutate e cooptarea Monicăi Macovei, pe care prefer să nu o comentez", a spus Preda, citat de Agerpres.
Acesta remarcă absența din cabinetul PDL a lui Vasile Blaga, președintele PDL. "Din guvernul alternativă lipseşte o piesă importantă, şi anume şeful PDL: acesta a ales tăcerea în confruntarea ţintită cu USL. El i-a lăsat locul lui Cătălin Predoiu, care, din câte se pare, doreşte să cumuleze calitatea de premier din umbră cu cea de prezidenţiabil'', scrie Preda.
Acesta reamintește că el a cerut constituirea guvernului din umbră cu o insistenţă' care i-a adus suspendarea din PDL.''Salut alcătuirea acestui shadow cabinet. Mai bine mai târziu decât niciodată! Le urez celor care fac parte din echipa dirijată de C. Predoiu mult succes, în încercarea de a articula o opoziţie mai credibilă decât cea asumată până în prezent'', a adăugat Preda.
PDL a prezentat ieri structura guvernului din umbră, condus de prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu.
CITIȚI ȘI: La umbra Guvernului din UmbrăCătălin Predoiu a prezentat guvernul din um