Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Competiţia se ascute pe piaţa creditelor auto

Publicat in Adevarul, miercuri 30 august 2006 ·

perioadei de creditare, până la 70 de ani. şi dobânzile au scăzut, urmând evoluţia celor practicate în general pe piaţă. Dobânzile efective au rămas însă la un nivel destul de ridicat, perioadei de creditare, până la 70 de ani. şi dobânzile au scăzut, urmând evoluţia celor practicate în general pe piaţă. Dobânzile efective au rămas însă la un nivel destul de ridicat, de minimum 12%, pentru creditele în euro.

Împrumuturile pe 7-10 ani pentru cumpărarea unei maşini au avantajul că sunt mai uşor de suportat în timp de către titulari, cu toate că pe totalul perioadei costul este mai mare. Astfel, pentru un credit de 28.800 RON (preţul de achiziţie al unui Logan cu echipare medie), pentru o perioadă de şapte ani, veţi plăti o dobândă de 11,5% pe an, ritmul de rambursare fiind de 500 RON/lună. În acest caz, dobânda efectivă (DAE) practicată de Banca Transilvania este de 13,44%. Pentru împrumuturile pe cinci ani, anuitatea (rata plus dobânda) ajunge la 633.39 RON, iar dobânda anuală efectivă se apropie de 14% pe an. Pentru împrumuturile pe trei ani, trebuie să plătiţi lunar suma de 949 RON, DAE fiind de 14,92% pe an. La Raiffeisen Bank puteţi contracta un împrumut de 8.000 de euro pentru o perioadă de maximum şapte ani, cu o dobândă de 7,9% pe an (DAE fiind, potrivit băncii, de 8,19% pe an, fără asigurare), rata lunară ajungând la 126,6 euro. Pentru un credit de cinci ani, dobânda este de 7,95 pe an (DAE 8,18%), la o rată lunară de 164,19 euro. CH Firenze a lansat, după BRD, împrumutul auto pentru o perioadă de maximum zece ani. La CH Firenze puteţi contracta un credit pentru achiziţionarea unei maşini de 8.000 de euro pentru o perioadă de zece ani. Astfel, pentru un avans de 35%, rata lunară plătită pentru un împrumut pe zece ani este de 67,56 euro/lună, pentru cinci ani, de 110 euro, iar pentru patru ani, de 131 de euro. În acest caz, dobânda practicată este de 6,86

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Cod galben de viituri, până joi dimineaţă, în mai multe bazine hidrografice din ţară

News.ro acum 57 minute
Hirdologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, până joi dimineaţă la ora 08.00. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 41 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 57 minute
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum 54 minute
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 29 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” la cea de-a LXVI – a ediție

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 8 mai 2024

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°