Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei locale

Publicat in Adevarul, miercuri 17 martie 2010 ·

Cele mai importante titluri ale zilei. Război afaceriştilor cu ouă de Paşt. Program special pentru participanţii la olimpiadele naţionale găzduite de şcolile sucevene în vacanţa de Paşti. Emil Boc vizitează şoseaua de centură a Sucevei şi firma Doxar

Război afaceriştilor cu ouă de Paşte

Pentru că în perioada sărbătorilor pascale ouăle sunt la mare căutare, conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a atras atenţia tuturor să fie atenţi la ceea ce cumpără. Inspectorii sanitar-veterinari vor fi drastici cu cei care vor aduce pe piaţă marfă din spaţiul comunitar.

Citiţi mai multe pe evenimentul.ro

Program special pentru participanţii la olimpiadele naţionale găzduite de şcolile sucevene în vacanţa de Paşti

Participanţii la olimpiadele naţionale organizate în judeţ în timpul vacanţei pascale vor vizita mănăstirile din Bucovina. În vacanţa de Paşti, patru colegii din judeţul Suceava vor fi gazdele a 5 olimpiade naţionale. „Peste 1000 de copii vor fi prezenţi în judeţul Suceava”, a declarat marţi, adjunctul IŞJ Suceava, Vasile Monacu, precizând că elevii vor avea parte şi de un program de vizitarea a mănăstirilor din Bucovina.

Citiţi mai multe pe newsbucovina.ro

Emil Boc vizitează şoseaua de centură a Sucevei şi firma Doxar

Mai mulţi membri ai Executivului de la Bucureşti, în frunte cu prim-ministrul Emil Boc, sunt aşteptaţi, joi, într-o vizită de lucru de cîteva ore în judeţul Suceava. Conform unor surse oficiale, premierul Boc ar urma să vină împreună cu miniştrii Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Cseke Attila, Daniel Funeriu, Cătălin Predoiu şi Gabriel Sandu.

Citiţi mai multe pe suceava-news.ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum 26 minute
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are şi de ce este zi liberă

Press Alert acum 32 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după ce muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru. Aceasta este zi liberă pentru

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°