Marin Cruţescu, antreprenorul român care controlează grupul Amvic, cu activităţi în domeniul producţiei de materiale de construcţii, spune că anul 2012 a fost foarte slab pentru piaţa pe care activează şi că în acest context speră ca şi cifra de afaceri a companiilor pe care le controlează să rămână măcar la nivelul celei de anul trecut, de circa 3,2 milioane de euro.
"Nici prin visele cele mai urâte nu credeam că va fi aşa de greu anul acesta. Din 1992, de când am intrat în afaceri, au existat o serie de perioade grele, spre exemplu cele în care inflaţia era foarte mare, dar ne-am redresat. Acum este însă foarte greu, e cel mai dificil an de când am intrat în afaceri", explică Marin Cruţescu (61 de ani). Amvic are o fabrică de cofraje şi polistiren la Bragadiru, jud. Ilfov, în care a investit 8 mil. euro, potrivit informaţiilor ZF. Înainte de criză, grupul Amvic era format din nouă firme, însă ulterior Cruţescu a comasat businessul în trei firme.
Citiţi mai multe în ediţia de luni a Ziarului Financiar
Marin Cruţescu, antreprenorul român care controlează grupul Amvic, cu activităţi în domeniul producţiei de materiale de construcţii, spune că anul 2012 a fost foarte slab pentru piaţa pe care activează şi că în acest context speră ca şi cifra de afaceri a companiilor pe care le controlează să rămână măcar la nivelul celei de anul trecut, de circa 3,2 milioane de euro.
"Nici prin visele cele mai urâte nu credeam că va fi aşa de greu anul acesta. Din 1992, de când am intrat în afaceri, au existat o serie de perioade grele, spre exemplu cele în care inflaţia era foarte mare, dar ne-am redresat. Acum este însă foarte greu, e cel mai dificil an de când am intrat în afaceri", explică Marin Cruţescu (61 de ani). Amvic are o fabrică de cofraje şi polistiren la Bragadiru, jud. Ilfov, în care a investit 8 mil. euro, potrivit informaţiilor ZF. Îna