US Open va ]ncepe pe 31 august iar noi ne punem mai speranţe, în principal în Victor Hănescu şi Sorana Cârstea. Primul ocupă locul 28 în clasamentul ATP, iar Sorana se află pe locul 23 în clasamentul WTA. Amândoi au reuşit partide de senzaţie la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Hăne a ajuns până în turul trei, fiind eliminat de Gille Simon. Sorana Cârstea a fost şi ea eliminată în turul trei de la Wimbledon de Victoria Azarenka.
La dublu, vbom urmări cu siguranţă perechile Horia Tecău/Andrei Pavel, Sorana Cârstea/Caroline Wozniacki şi Raluca Olaru/Alexandra Dulgheru.
Crivoi: „Am început destul de târziu tenisul”
Victor Crivoi este în prezent al doilea cel mai bun jucător de tenis din România. Tenismenul român a povestit în exclusivitate ziarului „Adevărul” despre începuturile sale în tenis, la 12 ani, şi greutăţile prin care a trecut ca să ajungă în echipa de Cupa Davis. Până mai anul trecut era recunoscut ca băiatul de pe terenul de tenis cu ochelari. La început mulţi îl priveau cu suspiciune, însă cu timpul Victor Crivoi şi-a câştigat locul în clsamentul ATP, cât şi în cel de Cupa Davis. A muncit din greu pentru a ajunge aici. Iar drumul i-a fost presărat cu suişuri şi coborâşuri.
Apasă pe link pentru a citi un material deosebit despre Victor Crivoi
Sorana Cîrstea:"Visul meu este să ajung ca Steffi Graf"!
Cel mai bine clasată tenismenă din România, Sorana Cârstea, a declarat că idolul său este Steffi Graf, iar visul său a fost dintotdeauna să ajungă precum fostul număr 1 mondial, care are 22 de titluri de Grand Slam în palmares. Steaua Soranei Cârstea cu siguranţă se ridică pe zi ce trece. Tenismena de 19 ani din