Cristian Uleşan a fost maistru staţii şi centrale electrice. În 1989 lucra la Institutul Energetic din Bucureşti şi avea 37 de ani.

"Datorită serviciului, am avut posibilitatea să călătoresc în ţară foarte mult. Plecam mai mereu în delegaţii. Aşa am vizitat cam toate judeţele ţării. Puţin cunoscute îmi sunt Timişoara şi Oradea, în rest, nici o zonă nu-mi este străină. În delegaţii stăteam fie în barăci, fie în hotelul partidului, hotel de la Gospodăria de Partid, aşa se numea. Trăgeam tare ca să ajungem să stăm în acel hotel. Era şi pe-atunci cu pile. Dacă le-aveai, erai boier... Iar dacă prindeai cazare în hotelul partidului, implicit aveai acces şi la bufet. Şi acolo găseai de toate. Specialităţile erau mă­du­vio­a­rele şi creierul pane. O minunăţie. Aveam diurnă pe zi de 16 lei şi ne încadram foarte bine în aceşti bani. De cele mai multe ori reuşeam să aducem şi acasă, la Bucureşti, pa­chete cu mâncare. Ne înţelegeam cu cei de la hotel şi, în general, era mult mai uşor să te descurci în provincie decât în Bucureşti. Oamenii se obişnuiau cu noi. Chiar în 1989 am fost la Anina. Făceam controale la sistemul de electricitate. Cam doi ani am stat pe-acolo. Veneam în Bucu­reşti doar la sfârşitul lunii, ca să ne reînnoim delegaţiile. Ajunsesem să ne împrietenim cu localnicii, ei începuseră să ne cunoască. Ne descurcam destul de bine. Consider că am fost privilegiat. Dacă nu călătoream în ţară, sunt sigur că mă descurcam foarte greu.

E drept că aveam şi responsabilitate mare, mai ales că ni se dădeau pe mână lucrări uriaşe. De exemplu, atunci când am lucrat la Pelişor, la castel, a fost stresul foarte mare. Făceam verificări şi la casele lui Ceauşescu. Intram, ne făceam treaba o oră, două şi plecam imediat sub escorta soldaţilor. Şi tot aşa în fiecare zi. Aveam voie să intrăm în imobilul respectiv doar dacă eram trecuţi pe hârtia de la intr