Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbarea la faţă a vechilor islamişti?

Publicat in Revista22, marți 24 ianuarie 2012 ·

Mai peste tot în statele Primăverilor arabe, speculând vidul politic lăsat în urma liderilor autocraţi, Frăţia Musulmană a devenit beneficiara procesului de democratizare. Adânc ancorată în societate, călită în lupta împotriva vechiului regim, Frăţia este singura forţă care impune imediat respect şi legitimitate politică. Promovează agenda unei societăţi pioase, conservatoare, care foloseşte metodologia democratică, dar nu şi liberalismul. Să fie debutul unei ierni islamiste?

Într-un editorial publicat în Washington Post, Olivier Roy, un reputat expert european în problemele islamului, conturează o viziune alternativă şi mai deloc pesimistă. Pentru profesorul francez, fundamentalismul de ieri nu mai este reprezentativ pentru islamiştii de astăzi. Dimpotrivă, aceştia din urmă sunt prezentaţi ca nişte realişti pragmatici. Ei nu mai sunt propovăduitorii jihadului şi înţeleg limitele constrângerilor geostrategice, precum imperativul conservării păcii cu Israelul. Aceştia formează mai degrabă o clasă de mijloc burgheză care a beneficiat din plin de liberalizarea economiilor locale din ultimele decenii. În plus, au extras lecţiile potrivite din falimentul ideologic al vechilor autocraţii, dar şi din succesul turcesc al mişcării AKP - exponenta unei burghezii islamice. Prosperă, globalizată, inovativă, pro-business, favorabilă pieţelor, dar în acelaşi timp pioasă, conservatoare, reflectând o morală publică şi privată inspirată de preceptele islamului moderat. O reţetă considerată de observatori drept o formă islamică a eticii „calvine“ (combinând pietatea religioasă cu antreprenoriatul agresiv) şi un model ideal pentru Frăţia Musulmană.

Islamiştii „primăverilor“ au fost aleşi pe o platformă care propune o agendă cu deziderate foarte clare: stabilitate, buna guvernare şi o economie performantă. Iar pentru a-şi conserva electoratul aflat cu mult dincolo de n

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 51 minute
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum o ora
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°