Cauzele de profunzime ale destrămării nesfârşite a PSD nu pot fi dibuite fără o scurtă trecere în revistă a notelor care definesc confruntările publice din PSD.
E lesne de observat că:
1) Deşi durează de ceva timp, războiul din PSD n-a dat realităţii politice nici un fapt major. Nimeni n-a demisionat din partid, nimeni n-a cerut convocarea vreunei instanţe a partidului sau - lucru şi mai semnificativ - nimeni n-a anunţat constituirea vreunei facţiuni politice. Imaginea de confruntare continuă e dată de intervenţiile din ziare, de la televiziuni şi de pe blog.
Din acest punct de vedere nu poate trece neobservat faptul că, în timp ce liderii şi miniştrii PD-L sunt rezervaţi la datul din gură, cei ai PSD suferă de o diaree verbală de tip caragialean.
În interviuri şi intervenţii la talk-show-uri, în timp ce fug ca dracu' de tămâie de la şi cea mai mică nuanţă critică faţă de Traian Băsescu sau faţă de liderii PD-L, liderii PSD găsesc de cuviinţă să se înjure reciproc, să afirme poziţii în contradicţie cu programul partidului. Până mai ieri, dezbaterea problemelor interne în cadrul strict al instanţelor PSD era o regulă de aur a partidului. Acum, în loc să-şi spună ce cred unul despre celălalt în şedinţele cu caracter închis, liderii PSD dau fuga la ziare şi televiziuni şi, mai ales, la bloguri. Nu numai în PSD, dar şi în PD-L, propunerile pentru funcţii sunt temei de dispută. La PSD însă toate confruntările, toate bâlbele ies în public, fie dezvăluite direct de liderii PSD, fie livrate presei pe sub mână. Dar chiar şi în confruntările publice ale liderilor PSD nu vei întâlni vreun moment de radicalitate, acel moment care face imposibilă continuarea convieţuirii într-un partid.
Fireşte, o retragere, o demisie, o proclamare a unei absenţe voite din viaţa partidului, o convocare de reuniune statutară,
