Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvarea Greciei aduce liniste in Europa pentru moment, dar ridica o multime de intrebari

Publicat in Ziarul Financiar, marți 4 mai 2010 · ·

Europa si FMI au salvat Grecia in ultimul moment, dar criza prin care trece guvernul de la Atena a scos la iveala slabiciunile Uniunii. Ce va invata zona euro din aceasta criza? Vor avea grecii bani sa restituie fondurile, in conditiile in care acestea reprezinta aproape jumatate din PIB? Vor fi date peste cap planurile tarilor din Est, printre care si Romania, care intentioneaza ca la mijlocul acestui deceniu sa adopte euro?

Afecteaza criza din Grecia planurile Romaniei de aderare la zona euro in 2015? Criza din Grecia a evidentiat punctele slabe ale uniunii economice si monetare. Va afecta aceasta criza procesul de aderare al altor state la zona euro? Atunci cand s-au alaturat Uniunii tarile au promis sa adopte moneda euro. Acesta este si cazul Romaniei, care ar trebui sa adopte moneda unica europeana la 1 ianuarie 2015, dar in ultima perioada mai multi oficiali romani si straini au mentionat posibilitatea intarzierii calendarului pentru aderarea la zona euro.

In privinta momentului in care tara noastra va adera la zona euro, parerile sunt impartite. Perspectivele pentru aderarea la zona euro s-au schimbat odata cu criza din Grecia, din cauza careia Romania va adopta mai tarziu moneda unica europeana, nu inainte de a indeplini reformele pe termen mediu, a declarat saptamana trecuta Theodor Stolojan, membru in Parlamentul European.

In urma cu mai bine de o luna insa reprezentantii ministrilor de finante ai Uniunii Europene afirmau insa ca situatia Greciei nu va afecta parcursul tarilor candidate la euro din Europa de Est, care va trebui doar sa-si respecte angajamentele pentru a adopta moneda unica europeana conform calendarelor stabilite.

De unde vor avea grecii bani sa inapoieze ajutorul international primit? Grecia a primit 110 mld. euro de la statele din zona euro si de la FMI pentru a-si rezolva problemele, insa banii va trebui r

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum 20 minute
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 39 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 56 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum o ora
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum 11 minute
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°