Primul proces castigat in dosarul CAR Terom
•Marieta Leonte, fostul contabil-sef al asociatiei, a pierdut procesul intentat de catre actuala conducere a CAR Terom •Fostul contabil trebuie sa achite asociatiei peste 25 milioane lei •Cele doua salariate ale CAR Terom refuza inceperea negocierilor privind contractul individual de munca
Inca o data, cotidianul ZIUA de Iasi a avut dreptate. Cu doua luni in urma, publicam o ancheta in care atrageam atentia asupra modului in care contabilul-sef si casierul de la CAR Terom au profitat de pozitia in care se aflau, pentru a baga mana adanc in fondurile asociatiei. Scandalul iscat in urma anchetei i-a determinat pe membrii CAR Terom sa-si aleaga o noua conducere, iar cele doua salariate au fost chemate in instanta. Judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au transat aceasta problema in favoarea CAR Terom, iar una dintre cele doua angajate este buna de plata.
Noua conducere a CAR Terom a castigat primul proces in cazul celor doua salariate ale organizatiei care, in perioada 1998-2000, au savarsit mai multe ilegalitati. "In cazul Marietei Leonte (contabil-sef in cadrul CAR Terom-n.r.), hotararea judecatoreasca este definitiva si irevocabila. Acum, aceasta are de achitat asociatiei peste 25 milioane lei, reprezentand cheltuieli de judecata si salariile primite in perioada octombrie 2002-februarie 2003. In cazul casierei Aglaia Galea, urmatorul termen va avea loc in data de 4 iunie a.c.", a declarat Mihai Stefaniu, actualul presedinte al CAR Terom.
Chiar daca membrii din conducerea asociatiei CAR Terom au castigat primul proces, cele doua salariate refuza, in continuare, participarea la negocierile privind contractul individual de munca. Acesta este motivul pentru care actualul presedinte al CAR Terom intentioneaza concedierea salariatelor. "Este al doilea an in care le chem la negoc