Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mişcarea Populară: Aceeaşi Mărie, sub altă pălărie?

Publicat in Romania Libera, luni 10 octombrie 2011 ·

Partidele nevoite să prescrie leacuri economice amare pot spera în menţinerea unui anumit grad de popularitate doar în condiţiile în care dau dovadă şi de o oarecare empatie faţă de suferinţa electoratului.

În perioada anilor 1990, nici Ion Iliescu şi nici Emil Constantinescu nu s-au sinchisit să semnaleze o minimă solidaritate cu victimele politicilor lor economice: primul a rămas preocupat de înfiinţarea unei clase capitaliste postcomuniste, al doilea a ţinut să demonstreze instituţiilor financiare internaţionale că este capabil să impună strângerea curelei atât timp cât măsura duce la aderarea mai rapidă a ţării la structurile euroatlantice. În mod surprinzător, Traian Băsescu - până în prezent politicianul postdecembrist cel mai versat în privinţa pulsului electoral - a adoptat, la rândul său, o atitudine impasibilă în chestiunea impactului măsurilor de austeritate din ultimii doi ani, neavând vreo tentativă serioasă de a apela la sufletul, inima şi înţelegerea celor afectaţi direct.

În ziua anunţului despre închiderea fabricii Nokia de la Jucu şi a disponibilizării celor 2.200 de salariaţi, reacţia eminamente reţinută a guvernului şi autorităţilor locale a fost de-a dreptul frapantă - comparativ, în 2008 întreaga conducere a landului Rhenania de Nord-Westfalia descindea la puţine ore după un anunţ similar al concernului finlandez la porţile fabricii din Bochum pentru a-i îmbărbăta pe germanii disponibilizaţi, dar şi pentru a demara negocieri dure cu reprezentanţii Nokia. La Bucureşti, Guvernul Boc a ­tăcut mâlc toată ziua, pentru ca abia seara ­Andreea ­Paul Vass să anunţe sec că decizia concernului este una pur managerială şi nicidecum survenită din vina autorităţilor române. Tonul glacial adoptat de consilierul pe probleme economice al premierului cu această ocazie a lăsat impresia că doamna Vass considera chestiunea închiderii unei fabrici din

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 29 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum o ora
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Baschet: Deces al unui sportiv după ce s-a prăbuşit pe teren la un meci din Jersey

News.ro acum 3 ore
Un baschetbalist a murit după ce s-a prăbuşit în timpul unui meci între Jersey şi Guernsey, relatează bbc.com. Guillaume Hoareau, de la Jersey, a făcut stop cardiac în al treilea sfert al meciului de la Fort Regent din St Helier, sâmbătă, a confirma

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 4 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°