Deputatul PSD Nicolae Bănicioiu şi omul de afaceri Ionuţ Negoiţă au fost audiaţi, luni, în procesul a patru bărbaţi acuzaţi de recrutarea a zeci de fete pe care le-au plasat ca prostituate de lux. Deputatul a declarat că audierea a avut loc la cererea sa şi că procurorii i-au spus că martorii au declarat că nu au nicio legătură cu el. Ionuţ Negoiţă a fost audiat în calitate de martor în acest dosar.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru Evenimentul zilei că Nicolae Bănicioiu şi Ionuţ Negoiţă nu au negat în faţa judecătorilor că au făcut sex, dar au spus că au întreţinut relaţii cu femei "ca bărbaţi liberi". Ei au spus că le-au convins pe tinere, dar că nu le-au forţat să facă sex. "Au spus că au făcut sex cu femei, dar nu au spus, explicit, că au fost cu x sau cu y", au precizat, pentru EVZ, apropiaţi ai anchetei.
La termenul de luni, instanţa Tribunalului Ialomiţa a continuat audierile martorilor din acest proces.
Bănicioiu a declarat, pentru Mediafax, că a fost audiat luni de magistraţii din Ialomiţa, în urma solicitării lui în acest sens.
"Audierea a durat trei minute, procurorii mi-au confirmat faptul că presupuşii martori invocaţi în dosar au declarat aproape toţi că nu au nicio relaţie cu mine şi mă cunosc doar de la televizor", a spus deputatul PSD.
Acesta a menţionat că acuzele care i s-au adus în mod public de către unele publicaţii sunt total neadevărate şi că, la închiderea dosarului, îşi rezervă dreptul de a le ataca în instanţă.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care a investigat cazul, susţine că activitatea infracţională s-a desfăşurat sub paravanul a două agenţii de selecţie şi promovare a fotomodelelor, iar victimele erau plasate pe piaţa prostituţiei de lux din România, Italia şi Austria, în cluburi sau la locuinţele clienţilor, veniturile obţinute de