Tradus acum în limba română, romanul „Privind în soare“, de Julian Barnes, este o dezlănţuire de inteligenţă şi de ironie amară. Unul dintre aşa-zişii „trei grei“ ai literaturii britanice de azi, alături de Martin Amis şi Ian McEwan, a scris în 1986 încă o carte care se ridică la înălţimea cunoscutului roman „Papagalul lui Flaubert“.
Apărută acum la Editura Nemira, care a publicat până acum 12 volume ale autorului, această carte venea, la momentul apariţiei ei, după o capodoperă slăvită de toţi cunoscătorii în ale literaturii.
„Papagalul lui Flaubert" fusese o demonstraţie de forţă care cucerise în egală măsură oamenii de litere şi publicul larg. La doi ani după acest roman, a urmat „Privind în soare", o carte cu nimic mai prejos, în care Julian Barnes a a închipuit cu rafinament o viaţă tocmai pentru a ţinti la ce este dincolo de ea.
Scriitorul a mărturisit într-un interviu că a început să lucreze la carte înainte de a se apuca de „Papagalul lui Flaubert", dar a terminat-o după ce a încheiat acest roman, care a rămas cel mai emoţionant dintre prozele sale. În „Privind în soare", romanul aparent banalei existenţe a unei englezoaice din secolul încheiat acum un deceniu, mai exact între un răsărit de soare şi un apus, autorul a desfăşurat un întreg arsenal de întrebări indecidabile.
Pretextul epic al acestui asalt care se întinde pe aproape 300 de pagini este destinului lui Jean Sergeant, din zilele copilăriei, petrecute înainte de al Doilea Război Mondial, până cândva în anul 2020. Romancierul şi-a ales antieroina perfectă, ingenua înduioşătoare care-şi poartă strălucitor masca sub care se ascunde, fireşte, mai mult.
După cum o dovedeşte şi următorul pasaj, în care auzim vocea lui Jean, însărcinată la o vârstă mai târzie decât o permite mentalitatea tradiţională şi părăsindu-şi soţul înainte de a-l naşte pe Gregory: „«Înfiorător de p