Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: UPDATE / Van Ruitenburg şi Ponk, secunzii lui Mark Wotte la Universitatea

Publicat in Adevarul, miercuri 13 ianuarie 2010 ·

Noul tehnician al Universităţii va sosi în această seară în Craiova, iar mâine dimineaţă va conduce primul antrenament la Ştiinţa. Wotte nu va veni cu mâna goală, el urmând să-şi aducă doi asistenţi olandezi. Din „Ţara lelelelor“ este aşteptat şi un fundaş central pe care antrenorul îl doreşte la echipă.

După ce au efectuat două şedinţe de pregătire sub comanda lui Corneliu Papură şi George Biţă, alb-albaştrii vor intra de mâine pe mâna lui Mark Wotte. Andrei Prepeliţă şi compania susţin că abia aşteaptă întâlnirea cu noul antrenor, despre care au auzit numai vorbe bune. „Am înţeles că Wotte este un tehnician bun. Am văzut că a antrenat echipe bune şi sper să facă treabă şi la Craiova“, a spus Prepeliţă, care va fi noul căpitan al Universităţii.

Tehnicianul olandez este aşteptat în această seară la Craiova, iar de mâine dimineaţă va intra în pâine. Wotte va aduce cu el doi asistenţi olandezi, care vor fi secunzi, şi mai vrea un fundaş central cu experienţă.

Gerard van Ruitenburg şi Rene Ponk vor fi asistenţii lui Wotte. Ponk, ex-portar, a evoluat în peste 300 de partide în primele ligi din Olanda şi Spania şi se va ocupa de pregătirea goal-keeperilor Ştiinţei, în timp ce van Ruitenburg a mai colaborat cu Mark Wotte la Al Ahli, în Qatar.

„Sunt foarte fericit că m-am înţeles cu Universitatea Craiova şi că vin la un club de mare tradiţie din România. Ştiu că situaţia este dificilă acum, dar voi face tot ce ţine de mine pentru a o redresa. Alb şi albastru sunt culorile mele preferate şi sper că în aceste 18 luni să readuc Craiova acolo unde îi este locul. Abia aştept să încep munca la Craiova“, au fost primele cuvinte ale lui Mark Wotte (foto), în calitate de antrenor al Ştiinţei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 31 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 46 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Nicușor Dan conduce în primul sondaj realizat de PSD după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei. Piedone, locul 3

HotNews acum 2 ore
Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul 2 cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unu

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Rezultate Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc de duminică, 28 aprilie

Adevarul acum 28 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc au loc duminică, 28 aprilie, după ce la cele de joi, 25 aprilie, Loteria Română a acordat peste 18.900 de câștiguri în valoare totală de peste 1,03 milioane de lei.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°