Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Criză de nervi » Dan Petrescu a făcut circ în pauza meciului cu Krasnodar, 1-1

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 12 mai 2013 ·

Furios că arbitrul n-a eliminat un adversar care făcuse henţ, antrenorul lui Dinamo Moscova a protestat şi s-a certat cu toată lumea. Egalul i-a prelungit însă seria fără eşec la 14 etape!

Dan Petrescu nu ratează ocazia să facă show pe margine în Rusia. Simţindu-se deseori dezavantajat de arbitri, antrenorul lui Dinamo Moscova nu şi-a mai stăpînit nervii ieri, la meciul cu Krasnodar (1-1). A explodat în pauză, după ce un adversar făcuse henţ în poziţie de ultim apărător şi nu a fost eliminat.

Click aici pentru VIDEO!

Imediat după fluierul de final al reprizei, "Bursucul" a protestat, a gesticulat nervos, s-a certat cu toată lumea şi a făcut circ pe margine. "Nu-mi explic de ce Nahusev a primit numai «galben». Am avut faze pe care Karasev le-a judecat diferit. În partea secundă, a fost un henţ în careul oaspeţilor, dar el nu a fluierat nimic", s-a plîns Petrescu. Krasnodar a condus, Kokorin a egalat (69), reuşind al zecelea gol în acest campionat. Iar Dinamo a ajuns la 14 etape fără eşec şi a rămas pe locul 4, la egalitate însă de puncte (47) cu Rubin Kazan şi Kuban, cu doar două etape rămase înaintea finalului de campionat.

"Ne-au îngropat!"

Aproape retrogradat cu Mordovia, şi Dorinel Munteanu critică arbitrajele. "Am reconstruit o echipă care se pregătea de înmormîntare. E o putere reală acum, joacă total altceva! După ultimele meciuri însă şansele de salvare au devenit mult mai mici. Există motive obiective pentru situaţia noastră. Nu mai pot să tac, arbitrii au luat decizii greşite şi ne-au îngropat speranţele", a declarat antrenorul român după 1-2 cu Rubin.

Furios că arbitrul n-a eliminat un adversar care făcuse henţ, antrenorul lui Dinamo Moscova a protestat şi s-a certat cu toată lumea. Egalul i-a prelungit însă seria fără eşec la 14 etape!

Dan Petrescu nu ratează ocazia să facă show

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 57 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°