O cisternă plină cu gaz petrolier lichefiat a luat foc azi-noapte pe bulevardul Pieptănari, din cartierul Ferentari, din Bucureşti. Din fericire, pompierii au intervenit în scurt timp.
Singurul rănit a fost şoferul care a fost dus la spital de către echipajul SMURD al pompierilor cu arsuri de gradul II pe mâini şi picioare. Răni uşoare a avut şi operatorul staţiei, care a încercat să intervină în stingerea incendiului.
Cauza: acumulare de electricitate statică
Flăcările au izbucnit când şoferul cisternei încerca să alimenteze rezervoarele unei staţii GPL. “A fost o acumulare de electricitate statică. Autocisterna a venit să alimenteze şi a luat foc la instalaţia de descărcare electrică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, lt.col Cătălin Eftene.
Pompierii au intervenit la timp pentru a stinge flăcările, cu patru autospeciale, două ambulanţe SMURD şi o descarcerare.
"Dacă ar fi explodat, se putea produce o tragedie, probabil şi cu pierderi de vieţi şi cu însemnate pagube materiale", a declarat Florea Crânguşi, locotenent colonel.
Martorii susţin că totuşi a avut loc şi o explozie.