Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Iliescu: Geoană ar trebui să rămână şi în PSD, şi la Senat. Vanghelie: Decizia Comisiei de integritate a fost "o execuţie stalinistă" UPDATE

Publicat in Gandul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Ion Iliescu şi Marian Vanghelie au declarat, astăzi, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional că nu sunt de acord cu excluderea lui Mircea Geoană din partid, acuzând Comisia de Integritate că a greşit pentru că nu a ascultat şi punctul de vedere al preşedintelui Senatului.

Primul care a contrazis decizia luată de Comisia de Integritate a PSD şi susţinută de Victor Ponta a fost preşedintele de onoare al social-democraţilor Ion Iliescu. "Ar fi bine ca Geoană să rămână şi în Senat, şi la partid. Comisia a greşit că nu l-a audiat pe Geoană", a declarat Iliescu. El a adăugat că nu este normal cum a procedat Comisia de Integritate, care a "greşit că nu l-a audiat pe Geoană.

La câteva minute după Ion Iliescu, Marian Vanghelie a spus că a fost "execuţie stalinistă", care nu este în acord cu ceea ce îşi doreşte partidul. "Faptul că nici măcar nu i-a dat posibilitatea să se apere cred că aşa ceva nu se poate în România în anul 2011, membrii de la baza partidului nu sunt de acord cu ce se întâmplă", a contraatacat Vanghelie. Vicepreşedintele PSD a precizat că decizia Comisiei poate fi "corectată" de Comitetul Executiv, Consiliul Naţional sau Congresul partidului.

"Dacă acceptăm acest compromis mâine putem fi excluşi toţi din partid", a subliniat Vanghelie.

Mircea Geoană nu a venit la şedinţa Biroului Permanent Naţional. Printre cei care s-au pronunţat pentru menţinerea deciziei de excludere au fost Robert Negoiţă, Titus Corlăţean, Dan Şova şi Valeriu Zgonea.

Comisia de integritate a PSD a decis, duminică, cu 43 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi două abţineri, să recomande Comitetului Executiv Naţional al partidului excluderea lui Mircea Geoană din PSD.

Ion Iliescu şi Marian Vanghelie au declarat, astăzi, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional că nu sunt de acord cu excluderea lui Mircea Geoană d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 2 ore
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, despre afirmaţia lui Ciolacu că Buzăul nu e în Moldova: Orice zi cu Marcel Ciolacu încă în funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşului şi a Moldovei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a precizat, referindu-se la afirmaţia premierului Ciolacu, care declarase că Buzăul nu este în Moldova, că ”orice zi cu Marcel Ciolacu încă în funcţia de premier este o jignire la adresa Iaşului

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°