Opoziţia din România este tot mai departe de rolul pe care, în statele civilizate, i l-a consacrat în mod tradiţional democraţia.
De fapt, prin modul în care administrează politic cealaltă Voce din sfera publică, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu şi-au arătat deja limitele.
Asta, şi pentru că au înţeles ca, din poziţiile în care i-a paraşutat în mod neînţeles destinul, să construiască la fel cum au făcut dintotdeauna, superficial şi doar pentru ei.
A rezultat astfel o opoziţie ca o plăcintă plină de E-uri: bună la gust, dar toxică pentru organism. Poate găsi cineva în oferta sărată a pseudoopoziţiei româneşti alternativa decentă la ceea ce oferă actuala guvernare?
Cu atât mai mult cu cât apar suficiente situaţii în care acţiunile Guvernului Boc ar putea fi cenzurate rapid şi eficient apelând la mecanisme politice şi parlamentare, la care însă pot recurge numai politicienii, mai puţin societatea civilă.
Apoi, oferă discursurile celor trei lideri garanţii că aranjamentul lor politic are în vedere interesul pe termen lung al României, asta în contextul în care economia mondială dă semne certe că va continua să înoate, ani de acum încolo, în ape tot mai tulburi?
Date fiind intervenţiile incoerente ale trioului în cauză şi criticile (din care lipsesc fix temeiul şi alternativa) aduse oricărei tentative de însănătoşire a cheltuielilor statului, mă întreb cum vor arăta oare învăţământul, educaţia şi sănătatea, spre exemplu, în 2015? Sunt - nu-i aşa? - trei domenii cu care orice om autentic de stânga se comportă în genere extrem de grijuliu.
Or, dacă ar ajunge la guvernare, cum au totuşi de gând domnii Ponta, Antonescu şi Voiculescu, să şi susţină cele trei sectoare vitale, dar costisitoare, dat fiind faptul că se angajează constant să onoreze şi alte populisme, unele cu adevărat bizare.
Chiar dacă am lăsa în urmă
