Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alianta si-a propus sa treaca bugetul prin forte proprii

Publicat in Gandul, marți 29 noiembrie 2005 · · ·

Democratii si liberalii nu accepta nici o negociere cu Opozitia, la nivel parlamentar, pe marginea bugetului de stat. Ieri, presedintele PD Emil Boc a declarat ca Biroul Permanent National (BPN) a decis ca bugetul pentru 2006 poate fi adoptat prin prezenta parlamentarilor coalitiei la lucrarile Parlamentului si nu prin acceptarea unui compromis cu Opozitia. "Bugetul public reprezinta punctul de vedere al coalitiei cu privire la guvernarea Romaniei si nu credem ca acest lucru trebuie negociat cu Opozitia. A negocia bugetul public cu aceasta inseamna sa renuntam la multe din obiectivele programului de guvernare si, practic, sa abandonam ceea ce am promis in campania electorala ", a afirmat presedintele PD.

De asemenea, liderul democrat a declarat ca este falsa informatia potrivit careia liderii grupurilor parlamentare urmau sa se intalneasca pentru a negocia un compromis. Emil Boc a declarat ca PD nu va sustine niciodata un asemenea demers.

Si secretarul executiv al PNL, Dan Motreanu, sustine ca bugetul poate fi trecut prin Parlament prin propriile forte. Motreanu spune ca nici un liberal nu a primit mandat de a negocia cu PSD, deoarece "coalitia are voturile necesare". Secretarul executiv al PNL este si el de parere ca trebuie realizata o "mobilizare generala" si se gandeste chiar la o modificare a legislatiei, prin care numarul mare de absente sa fie sanctionat prin pierderea mandatului.

In timp ce presedintele PD sustinea ca o asemenea negociere este exclusa, liderii PSD, Viorel Hrebeciuc si Ioan Solcanu au primit din partea conducerii partidului mandatul de a se prezenta la acestea si de a-i convinge pe reprezentantii coalitiei guvernamentale sa introduca in textul bugetului ultimele intelegeri la care a ajuns Guvernul cu sindicatele din educatie.

Scutire de prezenta doar pe patul de spital

Pentru a da un exemplu, parlamentari

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 50 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°