Marko Bela a intrat intr-un clinci din care pare sa nu stie cum sa iasa. Sa-l sfatuim, asadar, de bine.
Afacerea Hildegard Puwak a izbucnit intr-o vara torida, cind presa traverseaza indeobste o acuta criza de subiecte si isi umple paginile cu nostimade litorale. Era prin urmare firesc ca banii europeni pe care fiul si sotul doamnei ministru i-au inhatat - in circumstante care, atunci, inca nu erau deplin cunoscute - sa invadeze imediat primele pagini ale ziarelor.
In fata bulgarelui de presa, inca mic, doamna Puwak a ales sa taca. Si a tacut luni in sir, invitind astfel presa sa caute raspunsurile de care avea nevoie in alta parte. In citeva luni, afacerea familiei sale a devenit tot mai ampla, iar ziaristii au aflat detalii tot mai sordide.
Bulgarele s-a marit pina in momentul in care numele Puwak a devenit un sinonim al infamiei, desi, trebuie sa recunoastem, cei 150.000 de euro accesati de familia sa erau maruntisul pe care un alde Sechelariu il pierdea intr-o noapte la carti. In octombrie, numele Puwak era deja bine fezandat ca sa fie sacrificat pe altarul Guvernului, al Partidului si al lui Adrian Nastase.
Ca veni vorba: scandalul matusii Tamara a inceput tot asa. Cu o lunga tacere a lui Adrian Nastase. La insistentele presei, el a facut un pas in plus fata de colega Puwak, dar nu neaparat pasul cel bun: a interpus intre el si ziaristi un avocat.
Nici ca se putea idee mai proasta, pentru ca avocatul, oricit de bun, nu poate raspunde la toate intrebarile, si mai ales la cele care nu sint de natura juridica, ci umana si morala. In consecinta, au inceput sa apara tot mai des raspunsuri de genul „nu sint autorizat de clientul meu sa discut aceasta chestiune". Adica non-raspunsuri.
Am asistat de fapt la aceeasi invitatie, formulata implicit de catre Adrian Nastase, ca ziaristii sa sape in continu
