Mesajul a fost trimis. Multumesc!

An bogat în proiecte energetice

Publicat in Ziarul Financiar, joi 13 octombrie 2011 ·

Bilanţul anului 2011 în ceea ce priveşte investiţiile în energie finalizate va fi cel mai bun din ultimii 20 de ani, valoarea proiectelor noi vor livra electricitate în sistem fiind de circa 2 mld. euro. Petrom mai are puţin şi va da drumul unei centrale pe gaze la Brazi de 500 mil. euro care vine în completarea unor investiţii de 1,5 miliarde de euro în cele mai mari 10 parcuri eoliene.

Vânătoarea de vânt a fost începută în stil mare de cehii de la CEZ, care au împânzit două comune uitate din Dobrogea cu turbine eoliene, transformându-le în vedete internaţionale.

După cehi însă au venit italieni, portughezi şi români, în locuri precum Peştera, Valea Nucarilor sau Dorobanţu, cele mai mari 10 parcuri eoliene ale momentului având o capacitate mai mare decât un reactor al centralei de la Cernavodă şi cu­mulând investiţii de aproape 1,5 miliarde de euro.

Datele primite de la Transelectrica, trans­portatorul naţional de energie electrică, arată că la finele anului 2010 erau montaţi în parcuri eoliene circa 465 MW, cea mai mare parte din această capacitate fiind la Cogealac, de cehii de la CEZ.

Ţinând cont de faptul că valoarea investiţiei într-un MW în eoliene este între 1,5 şi 1,7 milioane de euro, valoarea acestor parcuri ar putea fi estimată la circa 790 de milioane de euro.

Tot informaţiile trimise de Transelectrica arată că până la începutul lunii august lista de parcuri eoliene mai crescuse cu aproape 171 MW, adică peste 290 de milioane de euro. Cei mai mari nou-intraţi în cursa după vântul din Dobrogea au fost ButanGas România cu circa 25 MW, Petrom cu 45 MW şi Energias de Portugal cu 69 MW.

"Până la finalul anului credem că vor fi montaţi 1.118,5 MW în parcuri eoliene", au mai spus reprezentanţii Transelectrica, ceea ce înseamnă o creştere cu 140% faţă de bilanţul anului 2010.

Dincolo de explozia de parcuri eoliene, 2

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 54 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 58 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu: „Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului vom avea o inflaţie sub 5%”. Isărescu: Conduita politicii fiscale constituie o sursă majoră de riscuri la adresainflației

HotNews acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia era de peste 10%, iar pe finalul ac

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 29 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

Consiliul Europei adoptă primul tratat internațional privind inteligența artificială

Ziua Constanta acum 16 minute
Consiliul Europei a adoptat vineri primul tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic menit să asigure respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a standardelor juridice privind democraţia în utilizarea sistemelor de int

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°