Când scriu aceste rânduri, a doua zi după curmarea bruscă a ostilitătilor mineri-guvern, nu e foarte clar în ce constă întelegerea dintre părti si care sunt termenii acordului. Misterioasa evaporare, în doar câteva minute, a "ortacilor" din Râmnicu Vâlcea, în deplină ordine, asemeni unei armate perfect instruite - plecare cu atât mai suspectă cu cât se răspândise zvonul că Miron Cozma fusese arestat - duce la gândul că adevăratii conducători ai minerilor nu erau negociatorii de la mânăstirea Cozia, ci altii, nestiuti, aflati chiar în mijlocul răsculatilor! Dacă această ipoteză se verifică - desi argumentele palpabile îmi lipsesc cu desăvârsire -, atunci înfrângerea fortelor politienesti trebuie interpretată în altă perspectivă. Si anume, a unui complot urzit până în cele mai mici amănunte, dirijat si controlat de specialisti în tehnica loviturii de stat.
Dubioasă mi se pare - nu numai prin contrast - si înaintarea înceată a trupelor mineresti, în etape bine cumpănite: o deplasare suspect de lentă pentru niste oameni atât de nerăbdători, în declaratii, să ajungă la Bucuresti! Avansarea aceasta cu încetinitorul trebuia, mai întâi, să adune, ca un fluviu, râurile nemultumitilor de pe traseu - zona fiind cunoscută pentru marele număr de someri, multi provenind de la minele închise în ultima vreme. Apoi, cred că organizatorii din umbră sperau că tensiunea indusă în tară de marsul mineresc va ridica la răscoală întreaga populatie, asa după cum profetea si îndemna de mai multă vreme teoreticianul Vadim Tudor.
Mă întreb, în aceeasi ordine de idei, cum e posibilă organizarea unor forte de-a dreptul militare (termenul "paramilitar" e prea slab în conditiile date) fără ca serviciile secrete să aibă cunostintă de asa ceva. Fireste că nu e posibil, mai ales într-o tară ca România, împânzită de turnători, si cu atât mai putin în Valea Jiulu
