Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ivasiuc

Publicat in Adevarul, vineri 22 iulie 2011 ·

Vara aceasta, scriitorul Alexandru Ivasiuc ar fi împlinit 78 de ani. Aceasta e o vârstă care nu se potriveşte deloc cu imaginea omului păstrată de memoria mea. Nu neapărat fiindcă, atunci când l-am cunoscut, arăta foarte tânăr.

Când l-am văzut prima oară, Ivasiuc ieşise din închisoare şi din domiciliul obligatoriu la Lăteşti, în Bărăgan, cu trei ani în urmă. N-avea dinţi în gură (mai târziu va purta placă), era buhăit, nu de băutură, ci, probabil, fiindcă muşchii feţei cedaseră, plin de ticuri, agitat, cu un mers neregulat, cu opriri bruşte şi neanunţate (ne-am întâlnit prima oară pe bulevardul Magheru şi am făcut câţiva paşi împreună, aşa că felul lui de-a merge m-a frapat de la început). Avea 34 de ani, dar părea mult mai în vârstă. În nici un caz nu mi-l pot închipui octogenar pe omul atât de viu şi de neobosit care era. Acum, când mă gândesc la prietenia noastră, nu-mi vine să cred că ea urma să dureze mai puţin de un deceniu. Când a dispărut, sub dărâmăturile blocului Scala, la cutremurul din 1977, Ivasiuc nu împlinise 44 de ani.

Un om grăbit

Un deceniu de o nemaipomenită hărnicie. Literară şi nu numai. Reproşându-i eu uneori că se grăbeşte, îmi răspundea: „Trebuie să recuperez cei opt ani pierduţi". Era vorba, fireşte, de anii petrecuţi în închisoare şi în domiciliu obligatoriu. N-avea cum să ştie că îi rămâneau cam tot atâţia de trăit şi de scris. Chiar şi aşa, nu-şi refuza nimic din ceea ce viaţa îi oferea. Stătea nopţile până târziu, iar dimineaţa făcea ochi tot târziu, avea timp de risipit cu tot felul de prieteni sau, talentul lui, cu neprieteni; a condus o Casă de Filme, a stat un an în SUA, cu o bursă a lui Paul Engel, de care s-au mai bucurat şi alţi scriitori la începutul anilor '70, a fost consilierul de presă al ambasadei SUA la Bucureşti şi a bătut lumea (fără să toarne la Securitate, dragă Florin Iaru!), a iubit mai multe fem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 35 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum 2 ore
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum o ora
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°