Szabo Odon, care a călătorit cu nouă ore mai mult de la mare spre casă, a renunţat la procesul împotriva CFR Călători. Orădeanul a rămas cu o gaură în portofel, de mii de lei, după un concediu la mare care s-a terminat cu o călătorie de coşmar cu CFR.
Orădeanul Szabo Odon (37 de ani) şi cei doi fii ai săi, Patrick (10 ani) şi Benjamin (14 ani), au plătit două sute de lei pentru o călătorie care ar fi trebuit să dureze puţin peste 16 ore şi care s-a transformat într-o experienţă de coşmar. Cei trei s-au întors din concediul petrecut pe litoral cu acceleratul Mangalia – Oradea, pe 15 august.
Trenul care trebuia să ajungă în staţia din Oradea la 7.55, a ajuns de fapt la 16.40. Şi coşmarul familiei Szabo nu s-a terminat aici. Bărbatul de 37 de ani a făcut o criză de rinichi, spune el din cauza stresului cauzat de călătoria şi condiţiile din tren, iar fiul lui s-a ales cu o otită. După ce a ieşit din spital, unde a suferit şi o intervenţie la rinichi, Szabo Odon s-a dus la un avocat, decis să dea în judecată compania de transport şi să-i ceară despăgubiri pentru zilele petrecute în spital.
„Avocatul mi-a zis că nu am nicio şansă să câştig procesul, că e dificil să demonstrez că CFR-ul e vinovat de tot ce am păţit şi că o să mă coste mai mult avocatul, iar în final n-o să mă aleg cu nimic”, a declarat Szabo Odon pentru Adevărul de Seară, ediţia de Oradea. „Am depus o plângere la Protecţia Consumatorului, dar nu mă aştept la mare lucru. Probabil CFR va primi o amendă şi va scăpa cu asta”, a spus orădeanul.
Sesizare ignorată
Sesizarea făcută de orădean nu este luată în considerare de inspectorii OPC, deoarece nu a fost depusă în scris. „La noi nu a ajuns nicio sesizare scrisă”, a declatat Sebastian Secoşan, şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Bihor. „Cei de la OPC mi-au spus că au mai fost şi alţii. Plângerea mea a fost pre