Mesajul a fost trimis. Multumesc!

130 km de autostrăzi în trei ani de guvernare Boc, cu un buget la Transporturi de 8,8 mld. euro

Publicat in Ziarul Financiar, marți 7 februarie 2012 ·

Guvernul Emil Boc a finalizat în cei trei ani de mandat aproape 130 de kilo­metri de autostrăzi, adică o treime din lungimea totală a reţelei de autostrăzi din România (390 kilometri). De asemenea, în mandatul lui Boc a fost finalizată rea­bilitarea căii ferate Bucureşti-Constanţa, în care s-au investit aproape 900 de mi­lioane de euro, dar care nu aduce îmbu­nătăţiri majore pentru călători, timpul de parcurgere fiind acelaşi ca în urmă cu 20 de ani: două ore şi jumătate.

Pe de altă parte, guvernele Boc din perioada 2009-2012 au început lucrările la circa 200 de kilometri de autostrăzi de pe Coridorul IV paneuropean şi au atribuit contracte pentru reabilitarea căii ferate Curtici-Sighişoara.

Tot în aceeaşi pe­rioadă, a fost finalizat un terminal nou la Aeroportul Henri Coandă-Otopeni, în valoare de 60 de milioane de euro, dar şi două noi staţii de metrou în Bucureşti şi au început lucrări şi la o serie de centuri de oraşe şi gări, la o nouă magistrală de metrou, dar şi la câteva sute de kilometri de drumuri naţionale. Cea mai mare parte a proiectelor însă au început sau au fost scoase la licitaţie abia anul trecut.

Prin programul de guvernare 2009-2012, guvernul Boc şi-a asumat însă mult mai multe obiective decât a realizat: aproape 800 de kilometri de autostrăzi fi­nalizate, începerea lucrărilor pe alţi aproape 800 de kilometri, precum şi rea­bi­litarea a 4.000 de kilometri de drumuri naţionale, finalizarea lucrărilor de moder­nizare a căii ferate Curtici-Braşov, recon­s­trucţia Gării de Nord, finalizarea magis­tralei de metrou Ghencea-Eroilor etc.

Ministerul Transporturilor a be­neficiat an de an de bugete de câteva miliarde de euro, fiind considerat unul dintre cele mai bogate ministere. Numai în perioada 2009-2011 Transporturile au avut la dispoziţie un buget total de cheltuieli de circa 8,8 miliarde de euro.

Pe de altă parte, este u

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 3 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 4 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 3 ore
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Peisaj de iarnă, la jumătatea lunii mai. Reacția turiștilor ieșiți la drumeții în Munţii Bucegi

Ziare.com acum 4 ore
Un nou strat de zăpadă s-a aşternut pe platoul Bucegi, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius. În imaginile publicate pe reţelele de socializare de Meteoplus se vede cum totul este acoperit de un stat de omăt de câţiva centimetri. A nins

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°