Tricolorii vor pregăti „dubla“ cu Ungaria şi cu Olanda, din preliminariile Mondialului din 2014, în compania unui adversar cu care n-a mai jucat niciodată şi care se înscrie pe o listă lungă a formaţiilor cu care ne-am confruntat de-a lungul istoriei.
Naţionala României întâlneşte, în această seară, Australia (ora 21.45, Look TV), formaţie împotriva căreia n-a mai jucat niciodată. Reprezentativa de la Antipozi e a 83-a naţională care va intra în palmaresul tricolorilor, în decursul a 81 de ani.
Primul meci al naţionalei României a fost la 8 iunie 1922, la Belgrad, contra Iugoslaviei. În faţa a 5.000 de spectatori, pe Stadionul „SK Jugoslavija“, ai noştri au câştigat cu 2-1. Au marcat Francisc Ronay, primul marcator din istoria naţionalei, şi Aurel Guga, pentru o victorie mare la acea vreme. În perioada care a urmat, România a jucat împotriva ţărilor din zonă, Polonia, Cehoslovacia ori Turcia, primul adversar din vestul Europei fiind Olanda, în 1924. N-a fost un meci fericit, deoarece batavii ne-au administrat un sec 6-0, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.
1930, un moment istoric
Atunci, frecvenţa meciurilor naţionalei era redusă. Se jucau două, trei, maximum patru meciuri pe an. Abia în 1930, România a bifat cinci partide, fapt datorat participării la Cupa Mondială din Uruguay. Acolo, tricolorii au întîlnit şi primul adversar din afara Europei, naţionala statului Peru, pe care România a bătut-o cu 3-1. Apoi, până în 1938, naţionala n-a mai avut decât adversari europeni. La Mondialul din Franţa însă, în faţă avea să ne iasă exotica reprezentativă a Cubei, care a făcut România de râs. A fost prima ruşine notabilă, deoarece cubanezii au scos un 3-3 (în prelungiri), la prima partidă, iar în meciul de rejucare au învins România cu 2-1!
Israel, primul adversar din Asia
În istoria jocurilor naţionalei, o altă p