Daca tangoul se danseaza si-acum - fie in particularul argentinian, fie in concursuri internationale de o eleganta interbelica nealterata -, doina nu o mai fredoneaza nimeni. Din vremea fenomenalului etnomuzicolog Brailoiu - care a si fixat-o definitiv -, din vremea unei Maria Tanase, nascuta parca sa ne sfisie cu aleanul ei inimitabil. Ce paleta apreciativa mai are si UNESCO! Dupa ce ne-a surprins - placut, sa recunoastem - cu decizia ca tangoul argentinian sa figureze in patrimoniul cultural al umanitatii, iata o alta surpriza - si mai placuta - survenita imediat: doina romaneasca sa obtina, si ea, acelasi statut. Ce teribil se preteaza cele doua subiecte speculatiilor noastre, mai mult sau mai putin subiective! Ce tentatie in a le compara! Indepartata si fascinanta Argentina de azi are la origini existenta triburilor indiene, nu lipsite de savoare, cind le spunem pe nume: diaquita, chechua, guarani, puelche, araucani. Cum nu lipsite de aceeasi savoare sint si imaginarile noastre, vazindu-i in inchipuire pe cei de-atunci, de la inceputurile umanitatii, ondulindu-si soldurile in dansuri salbatice. Pina la venirea conchistadorilor spanioli - secolul 16 - si impunerea altor ondulari de solduri, cele care au si dat tangoul. S-a dansat asa - neintrerupt - cu sonorul Juan Domingo Peron, sub a carui postbelica mina forte a patruns capitalul strain si au fost operate reforme radicale. Ce fundal are tangoul, nu? Dar doina? Il are si ea pe-al ei, doar ca e colorat complet altfel. Ne place/nu ne place, apartinem domeniului carpato-danubiano-pontic, Carpatii fiind osatura spatiului nostru etern. Firul etnogenezei romanilor ne duce hat, catre mileniul 2 i.H. Iar numele mari ale inceputurilor ne mingiie si-acum orgoliile: Cezar, Traian, Burebista, Decebal. Mindrindu-ne cu cea mai rasariteana semintie neolatina, am consolidat aici - mai cu seama prin monarhia constitutionala din