Catalin Mihuleac Recitind cateva pagini nemuzicale scrise de Hector Berlioz - al de-a compus "Simfonia fantastica", ascultata doar de nostalgici ca mine - mi-am reimprospatat intamplarea in care un condamnat la moarte se adresa, cu vocea sa aspra, nevestei indurerate si despletite, venite sa-si ia ramas bun si sa-l insoteasca pana la locul executiei.
- Nevasta, n-ai adus si copilul? De ce? Unde ti-e mintea?
- Ah, Dumnezeule, ce idee ai si tu! Puteam oare sa i-l arat pe taica-sau pe esafod?
- Gresesti, femeie, pe copil l-ar fi amuzat asta!
I-am dat dreptate, dupa 150 de ani, lui Hector Berlioz, urandu-i sa vina ziua cand va vinde la fel de multe discuri ca fetita lui Stratan.
Da, jupane Berlioz, regula e atemporala: mereu ne vor distra evenimente destinate sa ne jupoaie de lacrimi.
***
Cunosc oameni cuminti, care-au ras cu lacrimi entuziaste cand ex-ministrul Sarbu si-a spulberat, cu puscociul de vanatoare, un out din chilotei.
Am stat in preajma unor parinti cuminti de copii olimpici, care-au izbucnit in hohote cand un adolescent intarziat si buhait, pe nume Tariceanu, si-a facut praf un genunchi, tragandu-se cu motoreta pe sosea.
Am auzit sughiturile de hilaritate, provenind de la niste cetateni model ai tarii, oameni care trec foarte corect strada, la vestea ca Silvica Brucan - neostenit in a pune diagnostice foarte nasoale Romaniei - s-a ales si el cu un ultim diagnostic, fie-i tarana usoara, desi nici prea usoara, daca e sa fim echitabili.
Chiar si cand Bodo, ginerele prezidential, a hotarat sa dea divort, stiu oameni care s-au amuzat la cele mai inalte culmi, de aceasta tragedie.
Caci e o tragedie. Nu atat ca fiica pierde un sot, ca de astia-s peste tot, ci ca Basescu pierde un partener de supt, alergator si el pe pistele de cursa lunga ale spritului.
Trebuia sa mai aiba rabdar