Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc se aliază cu duşmanii lui Călin Popescu Tăriceanu

Publicat in Adevarul, marți 12 decembrie 2006 ·

Parlamentarii PLD demisionează de la PNL, urmând să acţioneze în comun cu PD Stolojan, cele două părţi au căzut de acord ca toţi cei 28 de parlamentari care s-au alăturat PLD să demisioneze din grupul PNL de la Cameră, respectiv din cel al Alianţei din Senat. Sursele citate au mai precizat că astfel de întâlniri vor fi organizate săptămânal sau la două săptămâni şi vor viza subiecte punctuale asupra cărora PD şi PLD trebuie să îşi armonizeze punctele de vedere. "A fost o întâlnire preliminară, în care am discutat modul în care ne vom întâlni în mod regulat de acum înainte: o dată pe săptămână sau la două săptămâni, în funcţie de evoluţia evenimentelor", a declarat, Theodor Stolojan, citat de Mediafax.

PNL are 68 de deputaţi şi 29 de senatori. La Senat, grupul Alianţei numără 50 de membri.

PNL acuză "actul de ostilitate" al colegilor

Atitudinea liderului PD Emil Boc, care a condiţionat organizarea alegerilor anticipate de demisia premierului Călin Popescu Tăriceanu, i-a iritat şi mai tare pe liberali, supăraţi deja pe parteneri din cauza deciziei de a colabora cu reprezentanţii viitorului Partid Liberal-Democrat. Conducerea PNL i-a avertizat, ieri, pe pedişti, prin intermediul unei declaraţii politice, că gestul "cel puţin neprietenesc" al lui Boc încalcă Protocolul Alianţei. "Suntem convinşi că Emil Boc cunoaşte foarte bine mecanismul de declanşare a alegerilor anticipate şi ştie că acesta depinde doar de voinţa majorităţii parlamentarilor din cele două Camere şi nu de manevrele de culise sau şmecherii de genul celor menţionate în declaraţia sa", a precizat vicepreşedintele liberal Teodor Meleşcanu. Tot în afara cadrului oficial al ADA a fost plasată de către vicele PNL Puiu Haşotti decizia PD de a demara discuţii cu liberal-democraţii lui Theodor Stolojan. "PNL nu se va întâlni cu

prost-stolojeniştii

. Dacă PD doreşte acest lucru, o p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 24 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 45 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 2 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum o ora
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°