Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a fost din nou ţinta ironiilor presei belgiene, după ce un jurnalist, care îl însoţea într-o vizită la o fabrică, a remarcat că şeful de stat era cel mai înalt din încăpere, deşi are 1.65 metri, potrivit postului belgian RTBF. Sursa: Reuters
Corespondentul RTBF susţine că au fost aleşi numai muncitori scunzi, pentru ca Sarkozy să pară cel mai înalt, lucru dezminţit de administraţia prezidenţială, care a catalogat afirmaţiile din presa belgiană ca fiind „absurde şi groteşti”.
Jurnalistul a făcut o listă a detaliilor perfecte din vizita de joia trecută, la o uzină din Normandia, şi anume: a fost aleasă o uzină mai izolată, unde manifestanţii nu puteau ajunge uşor, managerii au dat răspunsuri tehnice la întrebări tehnice, iar muncitorii cu care a discutat preşedintele au fost aduşi de la alte uzine şi aleşi după criteriul înălţimii.
Una dintre participantele la vizita lui Sarkozy a recunoscut că a fost aleasă pentru că era scundă. "Mi s-a spus că aţi fost aleasă pe criteriul înălţimii. Este adevărat?, a întrebat corespondentul televiziunii belgiene. "Da", a răspuns angajata. "Nu trebuie să fii mai înalt decât preşedintele?", a insistat reporterul. "Tocmai", a răspuns ea.
Presa internaţională a speculat de nenumărate ori pe tema atenţiei exagerate pe care Sarkozy o acordă propriei imaginii publice.
CITIŢI ŞI
Carla îl pune pe Sarkozy la slăbit