Pianistul Horia Mihail şi Orchestra Naţională Radio vor urca împreună pe scenă, vineri, 22 noiembrie, într-un concert special, desfăşurat sub bagheta dirijorului canadian Julian Kuerti.
Evenimentul va fi găzduit de Sala Radio din Capitală unde, începând cu ora 19:00, publicul va avea ocazia să asculte două dintre cele mai celebre lucrări scrise vreodată: „Concertul nr. 2 în si bemol pentru pian şi orchestră”, de Ludwig van Beethoven, şi „Simfonia a IV-a – Romantica”, a compozitorului austriac Anton Bruckner.
Cu ocazia acestui spectacol, Kuerti, în prezent dirijor al Orchestrei Simfonice „Concepción” din Chile, se va afla pentru prima dată în ţara noastră. Absolvent al Universităţii din Toronto şi al Academiei Americane de dirijat din Aspen, acesta a colaborat de-a lungul timpului cu Orchestra Simfonică din Cincinnati, Filarmonica din Boston – unde a fost asistent al dirijorului James Levine - , Filarmonica din Monte Carlo, Orchestra Filarmonicii din Luxembourg, Orchestra Simfonică din Dallas şi cu orchestre simfonice din Seattle, Toronto şi Montréal. Julian Kuerti a fost dirijor asistent al maestrului Ivan Fischer în cadrul festivalului de la Budapesta, din stagiunea 2006-2007, iar în perioada 2005-2008 a fost director artistic şi dirijor principal al ansamblului Kaleidoscop, alături de care a înregistrat pentru Sony/BMG un album ce include lucrări ale compozitorului Giovanni Sollima.
Solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, pianistul Horia Mihail susţine numeroase concerte şi recitaluri pe scena Sălii Radio din Bucureşti, colaborează cu orchestre de profil din ţară şi este totodată solist al Filarmonicii din Braşov. Artistul a susţinut - solo sau alături de alţi muzicieni români importanţi - ediţiile succesive ale turneelor naţionale „Pianul călător”, „Duelul viorilor”, „Cele trei Dive”, „Flautul de aur”, „Vioara lui Geor