Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostradă între Craiova şi Slatina

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Actualul guvern reia ideea fostului ministru al transporturilor, Radu Berceanu, privind construirea unei Autostrăzi a Sudului, care să lege Bucureştiul de Timişoara, trecând prin Craiova. Noua variantă nu va trece, însă, pe la Caracal, ci mult mai la nord, pe lângă Slatina, înainte de a ajunge la Craiova.

Luni, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că, pe 29 noiembrie, a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru elaborarea studiului de prefezabilitate aferent Autostrăzii Sudului. „Oferta câştigătoare aparţine SC Expert Proiect 2002 SRL. Valoarea ofertei câştigătoare este de 781.851,94 lei (fără TVA). Durata contractului este de șase luni“, informează CNADNR.

Deocamdată, traseul Autostrăzii Sudului nu este clar definit, însă ar trebui să lege oraşele Alexandria, Giurgiu, Roşiori, Slatina, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Lugoj şi Timişoara.

CNADNR a propus patru variante de traseu pentru noua autostradă. Firma care va elabora studiul de prefezabilitate va trebui să recomande un „scenariu optim“, precum şi „avantajele scenariului recomandat“, potrivit documentaţiei de atribuire. Se estimează că autostrada va avea o lungime de 520 de kilometri, iar costurile construcţiei ar urma să se apropie de 2,6 miliarde de euro. Vechiul traseu pe care se dorea construirea Autostrăzii Sudului urma să treacă pe lângă Caracal, judeţul Olt, cu legătură în centura Caracalului, aflată în construcţie. Întâmplător sau nu, CNADNR a anunţat marți şi stoparea lucrărilor la această Centură a Caracalului, dar şi a unei alte lucrări, ambele atribuite în urma unor licitaţii firmei Romstrade a lui Nelu Iordache. „Au fost transmise înştiinţările de reziliere a următoarelor contracte: Modernizare DN5 Bucureşti – Adunaţii Copăceni, km 7+573 – km 19+220, semnat între CNADNR SA şi SC Romstrade SRL, pe 22 martie 2011; Construcţia vari

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe

Mediafax acum 20 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat sâmbătă dimineaţa în largul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei persoane sunt căutate în continuare.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 2 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 55 minute
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 12 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 3 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

News.ro acum 12 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League. Cole Palmer, mijlocaşul în vârstă de 22 de ani care a venit în vara trecută la Chelsea, de la Manchester City, a ma

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°