Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artiştii sătmăreni deschid Zilele Sătmarului

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 30 mai 2013 ·

Sătmarul intră de azi în zodia distracţiei. Şi asta pentru că debutează cea de-a XVII-a ediţie a Zilelor Oraşului Satu Mare, programată în intervalul 31 mai – 2 iunie. Organizatorii dau garanţii ferme că va fi o ediţie de-a dreptul explozivă. Concret, vor concerta în cele trei zile nume mari ale scenei muzicale româneşti, printre care Ştefan Bănică Jr., Puya, Alex Velea, Corina, DJ Project şi Hi-Q. Iubitorii de muzică populară vor avea parte şi ei de un adevărat regal folcloric, urmând să urce pe scena amplasată la Hotelul Dana I, situat pe Drumul Careiului, artişti de prim-plan, precum Nicolae Furdui Iancu, Fraţii Petreuş sau Cristian Pomohaci. Şi toate acestea la doar jumătate din bugetul alocat în ediţia anterioară. Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, le-a promis sătmărenilor că vor avea parte de distracţie pe cinste în cele trei zile. Edilul şef sătmărean a precizat că prima zi, respectiv astăzi, va fi dedicată exclusiv artiştilor sătmăreni. “Vineri vor urca pe scenă doar artişti sătmăreni, pentru că noi vrem să ne promovăm talentele. Vor urca pe scenă artişti precum Corina, trupa Stigma, Saranyi Botond, iar seara se va încheia cu o paradă a DJ-ilor sătmăreni”, a declarat primarul Dorel Coica. Conform aceleiaşi surse, scena principală va fi amplasată în Piaţa 25 Octombrie. Seria de evenimente va debuta de la ora 16.00, în timp ce deschiderea oficială va avea loc azi, de la ora 19.00, când vor urca pe scenă artişti precum Corina, trupa Stigma, respectiv DJ-ii sătmăreni Soso, Cătăboy, Leviciusz, Pepe şi Gabi. Sătmărenii îi vor putea urmări sâmbătă, de la 20.30, pe rapper-ul Puya, urmat de DJ Project, de la 21.20, respectiv Ştefan Bănică Jr., de la 22.15. A doua zi se va încheia cu un foc de artificii. Ultima zi va fi încheiată de Alex Velea, care va concerta de la ora 21.15, iar în final vor urca pe scenă cei de la Hi-Q. Tot duminică, pe scena de folclor,

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 41 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°