Se implinesc, astăzi, 9 octombrie, 72 de ani de la deportarea în Transnistria. Pentru cei care nu ştiu - şi, cei mai mulţi, din nefericire, încă nu ştiu – pe 9 octombrie 1941 a început programul de distrugere în masă a evreilor aflaţi pe teritoriile administrate de România. Este vorba, în cea mai mare parte, de evreii români şi ucrainieni din Bucovina şi Basarabia. După ani de persecuţii, de restricţii şi umilinţe, de pogromuri suferite de evrei, regimul Antonescu a decis deportarea lor în Transnistria. Copii, femei, bătrâni, dar şi bărbaţi au plecat pe un drum al suferinţei, iar cei mai mulţi dintre ei nu s-au mai întors niciodată. Raportul Comisiei Elie Wiesel stipulează că, în timpul deportării petrecute sub administraţie românească, au murit între 280.000 şi 380.000 de români. Practic, întreaga lume urbană evreiască din Nord-Estul ţării a fost decimată. Tot în Transnistria, au fost deportaţi aproximativ 25.000 de romi. Cei mai mulţi au murit. În Iaşi, oraşul meu natal, a avut loc unul din cele mai mari pogromuri de pe frontul de Est de la începutul războiului. Istoricul american, Paul Shapiro, cel care conduce unul din cele mai mari centre de studiere a Holocaustului din lume, aflat la Washington, are o teorie care se probează în totalitate. Aceasta arată că, începând cu evenimentele de la Iaşi, s-a produs o exterminare sistematică îndeosebi a femeilor şi copiilor şi nu numai a bărbaţilor evrei, aşa cum se obişnuia până în vara lui 1941. Am discutat cu Paul Shapiro de nenumărate ori şi cred că, din păcate, România şi, în mod particular, ceea ce s-a petrecut în Moldova, a fost o hiperexterminare a evreilor. Un an mai devreme, la Dorohoi, Galaţi şi în alte localităţi s-au testat măsuri genocidale, care au fost puse în aplicare din plin la Iaşi, în 1941. Îmi aduc aminte că bunicul meu îmi povestea despre Iaşul anului 1941, scene îngrozitoare din zilele pogromului,