Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stomatologia, „în braţele“ Dorelei din Caracal

Publicat in GAZETA de SUD, joi 16 aprilie 2009 ·

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a stabilit câştigătorul licitaţiei pentru modernizarea Policlinicii de Stomatologie de pe Calea Bucureşti din Craiova. Dorela Dumitrescu SRL din Caracal, o firmă „cu talent“, şi CJ Dolj sunt vechi cunoştinţe.

Cu un număr mediu de 15 angajaţi în 2007 şi un istoric cel puţin interesant, SC Dorela Dumitrescu şi-a adjudecat lucrarea de modernizare a clădirii fostei Policlinici de Stomatologie de la Rotonda cu o ofertă de mai bine de două ori mai mică decât suma prevăzută de CJ. Firma cu sediul în Caracal a câştigat licitaţia cu 87 de puncte pentru o ofertă de 1,81 milioane de lei fără TVA şi patru luni termen de execuţie faţă de societatea comercială de pe „locul 2“, Bauhaus Trade SRL, care a venit cu cea mai mică ofertă, respectiv 1,7 milioane de lei, dar a pierdut „la mustaţă“, cu 86 de puncte. Firma aceasta a depus o contestaţie care „urmează să fie analizată şi să le dăm un răspuns“, conform lui Dan Mogoş, vicepreşedinte CJ pe probleme economice. Consiliul a crezut că modernizarea Stomatologiei va costa 4,2 milioane de lei fără TVA, după studiul de fezabilitate. 11 firme s-au înghesuit în „cursa Stomatologiei“, una dintre ele, Piantus Construct SRL, fiind respinsă pentru neconformitate. După ce va fi modernizată, clădirea fostei Stomatologii îşi va păstra destinaţia, spaţiile fiind oferite spre închiriere.

Dorela şi-a făcut „prieteni“ peste tot unde s-a dus

În 2002, firma Dorela Dumitrescu a fost selectată de Primăria Ostroveni din judeţul Dolj pentru a efectua lucrările de amenajare a sediului primăriei şi instalarea unei centrale termice. Acestea trebuia încheiate până pe 16 septembrie 2003, însă termenul nu a fost respectat. În perioada decembrie 2002 - aprilie 2005, Primăria Ostroveni a acceptat să deconteze facturi emise de acest SRL, în valoare de 272.000 de lei, dintre care s-au achitat 268.000 de l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 29 minute
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 21 minute
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 2 ore
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 5 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°