Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aperitiv la Vanghelion: coadă la bilete deja date

Publicat in Adevarul, luni 29 decembrie 2008 ·

Zece pensionari stau de patru zile în faţa Primăriei Sectorului 5, ca să ia bilete pentru alţi 200 la Revelionul organizat de edilul Marian Vanghelie. Cele 1.000 de tichete rezervate vârstnicilor s-au distribuit însă prin Casa de Pensii, spun surse din Primăria Sectorului 5. Petrecerea de Revelion organizată de Primăria condusă de Marian Vanghelie, începe, ca şi în anii precenţi, cu scandalul biletelor.

De teamă să nu piardă punerea în vânzare a tichetelor, pensionarii au început deja să stea la coadă la intrarea în Primăria Sectorului 5, de pe Bulevardul Regina Elisabeta.

Ieri, la ora 9.00, în ciuda temperaturii scăzute de afară, -7 grade Celsius, zece persoane formau prima coadă. Oamenii spun că verifică de mai bine de două săptămâni dacă se vând sau nu bilete şi că, de trei zile, stau cu rândul în faţa Primăriei, ca să fie siguri de un loc la petrecerea de la Romexpo.

Gheorghe Stoica, unul dintre pensionari, care avea ieri lista cu 209 persoane pentru care vrea să cumpere bilete, a spus însă că se aşteaptă să “ia ţeapă”, în condiţiile în care gardienii au afişat pe ziduri anunţuri cu “Nu se vând bilete”.

“Anul trecut au făcut la fel. Au spus că nu se dau bilete aici, dar, pe la 12 noaptea, când nu ne mai aşteptam, tot ăştia din Primărie au început să vândă bilete”, a explicat Maria Băncilă, pensionară din sectorul 5.  

Alungaţi de paznici

Gardianul de la Primărie a încercat ieri să îi convingă pe oameni să plece, pentru că, spunea el, biletele nu s-ar vinde la ghişeurile instituţiei.

Deşi niciun anunţ oficial legat de organizarea Vanghelionului 2009 nu a fost făcut public, unele surse din cadrul instituţiei spun că toate cele 1.000 de bilete rezervate pensionarilor s-au distribuit prin intermediul Casei de Pensii şi prin Direcţiile de Protecţie Socială.

@N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 26 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 52 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 19 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 22 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 54 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 39 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°