Sistemele financiare difera mult de la tara la tara, chiar in cazul unor stadii de dezvoltare similare. De exemplu, creditul bancar este sursa principala de finantare pentru majoritatea firmelor germane, in timp ce pietele financiare joaca un rol mai important in Statele Unite. BCE a realizat un studiu in acest sens, care descrie un model in care doua economii pot avea in continuare sisteme financiare diferite, chiar si mult timp dupa atingerea convergentei principalelor lor caracteristici.
In fiecare perioada, un numar de debitori trebuie sa finanteze un proiect riscant in doua etape. Probabilitatea rambursarii la sfarsitul primei etape este o informatie publica, insa numai debitorul cunoaste probabilitatea rambursarii la sfarsitul celei de-a doua etape a proiectului. Alti agenti stiu doar ca pentru proiectele cu probabilitate mai mare de a fi finalizate cu succes in prima etapa, probabilitatea ca ele sa se finalizeze cu bine si in etapa a doua este, de asemenea, mai mare. Creditorii pot sa puna fonduri la dispozitia debitorilor fie direct, fie prin intermediul pietei financiare, sau alternativ prin intermediul unei banci.
Intermedierea bancara este costisitoare, insa banca poate cunoaste calitatea proiectului la sfarsitul primei etape. Pe piata financiara, creditorii descopera calitatea proiectului dupa finantarea celei de-a doua etape. Intrarea pe piata financiara implica un cost initial fix, insa nu si altele in continuare, pana cand creditorii nu aleg sa iasa de pe piata sau sa revina la utilizarea unei banci.
In cazul unui echilibru al concurentei, agentii economici iau ca atare surplusul brut preconizat de creditori pe piata financiara, iar piata echilibreaza cererea cu oferta in orice perioada pentru fiecare tip de finantare. Debitorilor ale caror proiecte sunt prea riscante nu li se acorda finantare, in timp ce proiectele sigure su
