Se spune despre sălile de K-1 că sunt ca fabricile de armament. "Pistolul" ce rezultă de aici poate încăpea pe mâna unui apărător al legii sau poate ajunge în arsenalul unui unui bandit. Nu este vina cui îl fabrică... e apanajul celui care îl foloseşte. Indiferent de partea baricadei pe care se află, destinul practicanţilor de arte se schimbă definitiv şi irevocabil. Uneori poveştile lor de viaţă sunt incredibile, bătând – doar de această dată la figurat – filmul.
De ce naiba K-1? Este întrebarea care m-a frământat pe toată perioada documentării. De ce transpiraţie şiroaie, de ce vânătăi, umflături şi zgârieturi, de ce senzaţia de durere ce te însoţeşte în permanenţă fără să vrei, de ce ritmul cardiac aproape de 200 de bătăi pe minut şi, în definitiv, chiar, de ce bătăi? Asta când există şi echitaţie, badminton şi popice pe pământ. Unul dintre răspunsuri ar putea fi acela că pasiunile şi hobby-urile apar dintr-odată, inexplicabil şi pentru totdeauna, ca dragostea la prima vedere. Aşa se explică faptul că în sala lui Ciprian Sora, de exemplu, se antrenează un preot cot la cot cu puştii din cartier, şi că speranţele antrenorului de la clubul "Respect Gym" se pun şi în talentul unui fost hacker de renume mondial venit aici să-şi domolească adrenalina scăpată de sub control.
O altă posibilă explicaţie este că "aşa e trendy", că se poartă mănuşile de kick boxing la vedere pe geanta de sport. Dintre aceştia, imensa majoritate nu depăşesc săptămâna. Vine apoi motivaţia legată de anturaj şi de faptul că, cel puţin o dată în viaţă, viitorul practicant de arte marţiale a fost pus în inferioritate de golanii din cartier, din discotecă sau din spatele blocului. Această categorie este cel mai greu de educat în spiritul marţial, fiindcă a venit să înveţe să se bată, nu să facă din spiritul luptelor un mod de viaţă.
O altă categorie est
