Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţiul a fost ieri un ditamai orăşel al copiilor zâmbitori

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 iunie 2012 ·

Şi este mare lucru că au simţit că 1 iunie este şi ziua lor copiii cu care destinul a fost nedrept, cei din centrele de plasament, orfani sau abandonaţi de părinţi ori cu dizabilităţi

După atâtea zile ploioase şi mohorâte, cea dedicată copiilor a fost însorită şi frumoasă, pentru că şi „cineva, acolo sus îi iubeşte".

Micii spectatori, fascinaţi de marionetele teatrului de Păpuşi

Ar fi păcat să nu remarcăm că autorităţile le-au oferit, parcă mai mult decât în alţi ani, ocazia să se bucure de ziua lor, în aer liber.

Am văzut mulţi copii aplaudând bucuroşi, fie actori, fie alţi copii talentaţi, am văzut copii desenând pe asfalt, copii cu baloane în mâini, copii zâmbind.

Chiar şi copiii cu care destinul a fost nedrept, cei din centrele de plasament, au zâmbit ieri graţie personalului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) care i-a făcut să simtă că este şi ziua lor.

I-am văzut dansând şi cântând după pofta inimii şi nu după un program prestabilit de serbare tipică. I-am văzut veseli, iar zâmbetul unui copil orfan sau părăsit de părinţi este nepreţuit!

„Pentru instituţia noastră 1 iunie este un reper important în calendar. Toţi cei aproximativ 2.000 de copii pe care îi avem în grijă trebuie să simtă că sunt şi ei importanţi pentru cineva, că aceasta este şi sărbătoarea lor. Aici sunt în jur de 100 de copii din centre de plasament pe care i-am lăsat să se desfăşoare şi să facă ceea ce simt pentru că e ziua lor", ne-a spus Manon Cristoloveanu, directorul general al DGASPC.

Faleza şi Grădina Botanică au fost efectiv luate în stăpânire de copii. Şi ei fericiţi surâzători, mulţi ţinând de mână părinţi şi bunici.

Spectacol în aer liber, pe Faleză

Seara, copiii din şcolile speciale au cântat şi au dansat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 47 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 32 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum 50 minute
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum o ora
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°