Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Escapade bahice la TIFF

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 mai 2008 ·

Filmul „Boogie“, despre aventurile sexuale şi alcoolice ale unor tineri, are premiera săptămâna viitoare la Festivalul Internaţional de la Cluj.

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), ajuns la cea de-a şaptea ediţie, începe vineri, 30 mai, la Cluj-Napoca, şi va avea şi un „supliment“, la Sibiu, în intervalul 11-15 iunie.

Marea surpriză a ediţiei şi punctul maxim de atractivitate va fi atins sâmbătă, 7 iunie, cu o zi înainte de închiderea festivalului, când este aşteptată la Cluj sosirea actriţei franceze Catherine Deneuve, care vine în România pentru prima dată. Deneuve, în vârstă de 65 de ani, va primi din partea organizatorilor Premiul pentru întreaga carieră acordat unei personalităţi din cinematografia europeană (distincţie cu care au mai fost onoraţi Annie Girardot, Vanessa Redgrave sau Franco Nero).

Weekend agitat

Un alt punct de maxim interes îl reprezintă Zilele filmului românesc, desfăşurate în mod tradiţional în ultimele trei zile de festival. Vedeta acestei secţiuni este filmul românesc „Boogie“, al treilea film realizat de regizorul Radu Muntean, proaspăt întors de la Festivalul de la Cannes, unde a fost prezentat în secţiunea „Quinzaine des realisateurs“. Filmul se bucură de prezenţa în rolurile principale a apreciaţilor actori Dragoş Bucur şi Anamaria Marinca (Otilia din „432“).

Personajul principal este un tip cam pe la „treizeci şi ceva“ (titlul iniţial al filmului), aşezat şi la casa lui, pe care prietenii l-au poreclit „Boogie“ (numele unui stil de dans american, cu puternică încărcătură erotică). În cursul unui weekend la mare, „gaşca“ de prieteni din vechime se reîntâlneşte şi îşi aduc aminte de vremurile bune ale tinereţii, dând curs, în cele câteva zile, unei serii de escapade bahicosexuale, aşa cum făceau când erau neînsuraţi.

Filme văzute din maşină @N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 56 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 33 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 51 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°