În cursul acestei săptămâni, cel mai probabil, ziarul nostru va găzdui un interviu pe care i l-am luat(împreună cu Vlad Teodorescu) generalului Atanasie Stănculescu.

Am stat de vorbă cam două ore în Spitalul Penitenciarului Jilava. Înainte de interviu visasem pe internet la niște cabane din Chamonix. În reclamele acelea erau și niște oameni. Generalul Stănculescu arăta ca unul dintre ei. Era și la fel îmbrăcat. Poate și la fel de relaxat. Nu purta cele mai bune haine. Ne-a povestit ce cadouri tocmai primise de Crăciun de la o femeie care l-a vizitat de 400 de ori până la momentul întâlnirii noastre. Poate dacă ar fi știut că vine o reporteră s-ar fi îmbrăcat și mai bine.

Nici noi doi, reporterii Evz, nu am fost chiar de aruncat. Vârstele noastre, însumate, depășesc un veac și vechimea în presă, trece bine de 50 de ani.

Poate și din pricina acestor ani mulți, de viață și de meserie, Generalul părea liniștit. Era chiar rupt din peisajul de la Chamonix.

El știa unde am vrea să ajungem, noi știam că șansele sunt minime. Așa că am vorbit tot felul. Am stabilit și pe unde să ne întâlnim și după ce iese, pentru că iese curând. Poate vine chiar la redacție deși i-ar fi puțin peste mână.

Era soare și Spitalul arăta foarte bine. Să tot stai într-o asemenea unitate sanitară! Deși degradat, condamnat la o pedeapsă grea și oarecum îmbătrânit, Stănculescu era tratat tot ca un general. Probabil că asta a insuflat el, acolo, în toți anii de detenție.

Și noi i-am arătat respectul cuvenit. Nici nu se putea altfel. Chiar dacă ar fi să judecăm strict în litera legii el este aproape de a fi ispășit partea din condamnare care îl poate conduce la eliberare.

Nu știu de ce dar, la un moment dat Generalul a cerut permisiunea, a obținut-o, s-a dus pănă în camera sa de spital și a venit cu mai multe caiete cu însemnări. Ni le-a pus la dispoziție.