Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrolul plăteşte salarii de peste 100.000 de euro din bani publici

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Echipa Petrolul Ploieşti trăieşte din banii publici pompaţi de primăria oraşului. Ieri, contribuabilii ploieşteni au aflat până la ultimul euro care au fost remuneraţiile celor 52 de angajaţi ai clubului (manager, fotbalişti, conducători, spălătorese etc.) pe luna octombrie. Sursa: Adi Dobre

Lider în clasamentul câştigurilor e, nici nu se putea altfel, managerul general Valeriu Răchită. Omul care taie şi spânzură la Petrolul Ploieşti a câştigat luna trecută 12.946 de euro!

La polul opus se află spălătoreasa Gina Mogheroiu, cu doar 67 de euro! Dintre jucătorii Petrolului, cel mai bine plătit pe luna octombrie a fost fundaşul Cristian Melinte, cu 6.834 de euro încasaţi. Veteranii Daniel Opriţa, Florentin Dumitru şi Pompiliu Stoica se află în "Top Ten"-ul câştigurilor la Petrolul.

Chiar şi Nicolae Mitea, cel care a bifat doar câteva minute de când a venit la Petrolul, se regăseşte în acte. Fostul jucător de la Ajax Amsterdam a primit în cont 986 de euro.

Şase echipe din prima divizie trăiesc pe spatele primăriilor

Iată primii clasaţi în ierarhia făcută publică de www.ph-online.ro: 1. Valeriu Răchită, manager general - 12.946 euro (56.448 lei); 2. Cristian Melinte, jucător - 6.834 euro (29.799 lei); 3. Daniel Opriţa, jucător - 6.094 de euro (26.574 lei); 4. Florentin Dumitru, jucător - 5.799 de euro (25.284 lei); 5. Nikola Komazec, jucător - 5.748 de euro (25.064 lei); 6. Marian Negru, jucător - 5.504 de euro (23.998 lei); 7. Pompiliu Stoica, jucător - 4.615 euro (20.124 lei); 8. Enes Sipovic, jucător - 4.369 de euro (19.049 lei); 9. Cristian Zimmerman, jucător - 4.319 de euro (18.834 lei); 10. Adrian Borza, jucător - 4.079 de euro (17.785 lei); 11. Mircea Miu, medic - 4.077 de euro (17.780 lei).

Salariile angajaţilor de la SC FC Petrolul SA, care însumează peste 100.000 de euro, sunt asigurate din bani publici, de Primăria Ploieşti. Grupar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca la ”Matei Balş”, în Capitală/ El este transportat cu un avion SMURD, care se afla în Ungaria pentru un exerciţiu NATO

News.ro acum 11 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca după ce a fost operat la genunchi la Spitalul Militar, este transferat, marţi seară, cu un avion SMURD, la Bucureşti. El urmează să continue tratamentul la Institutul ”Matei Balş”

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Regele Charles, prea ocupat să-și vadă fiul cel mic. Reacția oficială a lui Harry

Ziare.com acum o ora
Prinţul Harry, aflat în prezent într-o vizită în Regatul Unit, nu se va întâlni cu tatăl lui, regele Charles, întrucât monarhul va fi prea ocupat, a spus marţi purtătorul de cuvânt al lui Harry, potrivit Reuters. Harry, în vârstă de 39 de ani, a rev

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Au vrut să scape de încorporare și au sfârșit înecați în Tisa. Cadavrele a trei ucraineni, găsite la graniţa cu România

Ziare.com acum 2 ore
Trei bărbaţi, care au încercat "probabil" să părăsească Ucraina, au fost găsiți înecați în râul Tisa, la graniţa cu România, au anunţat marţi, 7 mai, poliţiştii de frontieră ucraineni, relatează AFP. Râul este folosit frecvent de cei care încearcă s

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°