Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanțe de melci

Publicat in Dilema Veche, joi 4 noiembrie 2010 ·

În anii ’80 era la modă printre tineri un anume fel de excursie pe munte. Se pornea la drumuri lungi prin masive cu foarte puţine cabane (nu mai puţine decît astăzi), în care se mergea zile în şir, cu toate cele necesare traiului purtate în spinare. Probabil că mulţi îşi mai amintesc. Era ceea ce astăzi s-ar numi un exerciţiu de supravieţuire.

La ordinea zilei erau afirmaţiile categorice şi aflasem că „dacă n-ai văzut Retezatul, ai pierdut 10 ani din viaţă“. Drept urmare, ca să nu pierdem cei 10 ani din viaţă, patru colegi de liceu ne-am apucat să pregătim o excursie în Retezat. Am descoperit că nu e deloc uşor. În primul rînd, aveam nevoie de cîte un rucsac cu cadru (capabil să cuprindă cam tot ce-i trebuie unui om ca să trăiască o săptămînă), de corturi şi de saci de dormit. Cum nici unul din aceste lucruri nu se găsea de cumpărat, aşa..., la primul magazin de articole sportive, am început pregătirea cu lungi excursii prin Bucureşti. După zile întregi de umblat, ne-am ales cu nişte saci de dormit înfloraţi, care – în cea mai meşteşugită împachetare – tot arătau precum un covor rulat, cu două corturi aşa-numite izoterme de cîte nouă kilograme fiecare şi cu cîte un rucsac cu cadru de aluminiu (singurul model care apărea pe atunci sporadic prin magazine).

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor Am reuşit apoi să achiziţionăm o adevărată minune în domeniul articolelor de camping: o mică butelie de voiaj cu arzător. Pentru umplerea ei cu gaz a trebuit însă să stăm o jumătate de zi la coadă, la singurul centru care se ocupa cu aşa ceva, undeva prin cartierul Dămăroaia. Părinţii noştri au bătut, la rîndu-le, magazinele mai pricopsite din centrul oraşului şi au reuşit să ne cumpere conserve de mai multe feluri, brînză topită şi ciocolată chinezească. Au adăugat nişte gulii şi varză pentru salate (roşiile

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 5 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 10 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 9 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 13 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 7 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 12 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 11 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

mar.

7°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

mar.

7°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/18°