O editură lansată recent (IRECSON) traduce, în colecţia "Spirit şi cunoaştere", celebra carte de convorbiri dintre Jean-François Revel şi fiul său, Matthieu Ricard, apărută în 1997, la Paris. Cartea îşi merită pe deplin notorietatea. Sigur că Revel-Ricard nu sînt primul cuplu tată-fiu care-şi publică dialogurile (pe o schemă fatalmente epigonică), dar cert este că ei se bucură de o situaţie intrinsec exemplară, pe care au reuşit să o fructifice admirabil. Revel e "marele" Revel: om al neînfrîntei lucidităţi şi cel mai inteligent apărător al dreptei politice europene de la Raymond Aron încoace. Mult mai puţin faimos, fiul său este însă, şi el, cineva foarte special. Născut în 1946, Matthieu Ricard s-a angajat în sofisticate studii (de biologie moleculară), ajungînd la nivel doctoral şi lucrînd mai apoi, la Institutul "Pasteur", cu Nobelul François Jacob. Totul prevestea o carieră de vîrf şi o probabilă - căci statistic verificată - strămutare pe la vreo bogată universitate americană. Numai că... Promiţătorul savant se converteşte la budismul tibetan şi se mută în Asia pentru a prelua gnoza nepaleză a călugărilor Rinpoche. Ideea că Ricard şi-a sacrificat prosteşte cariera pentru o iluzie de tip hippiot (în contextul şaptezecist al confuzei Flower Power Revolution) trebuie imediat respinsă: el nu s-a plimbat prin Himalaya cu VW-ul broscuţă, n-a consumat droguri în Burma şi nici nu s-a apucat să cînte la instrumente indiene cu coarde, ci s-a aliniat la picioarele unui veritabil maestru spiritual, a învăţat limba tibetană, a meditat intensiv şi a devenit, mai apoi, translator oficial, nedespărţit de Dalai-Lama. Chestia cea mai tare - pe care o înţelegi abia citindu-i conversaţia cu scepticul său părinte - e că Matthieu Ricard şi-a păstrat mintea de european, deschis către ştiinţe, capabil de analize raţionale, atent la argumente şi utilizator al celei mai fine dialectici.