Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Nu avem altă formulă pentru Legea descentralizării decât angajarea răspunderii

Publicat in Romania TV, duminică 27 octombrie 2013 ·

Uniunea Social Liberală nu are altă formulă de adoptare a Legii descentralizării decât prin angajarea răspunderii, a declarat duminică liderul liberal Crin Antonescu, citat de Agerpres. Totuşi, el a precizat că, 'în principiu', nu încurajează această procedură şi nici ordonanţele de urgenţă. 'În ceea ce priveşte asumarea răspunderii pe legea descentralizării, cred că nu avem altă formulă, pentru că e vorba de a adopta şi bugetul şi a adopta bugetul în perspectiva unei legi a descentralizării care să fi intrat în vigoare şi altă formulă n-avem, deşi, în principiu, sigur, nu încurajez nici angajările de răspundere şi nici ordonanţele de urgenţă', a afirmat Crin Antonescu, la Focşani, potrivit unui comunicat al PNL, remis AGERPRES.

Antonescu a susţinut ferm că Poliţia nu trebuie să se descentralizeze.

'E vorba doar ca în această discuţie despre descentralizare să găsim formula cea mai rezonabilă pentru ca instituţiile să fie mai eficiente, mai aproape de cetăţean şi să servească interesul public. Am dat un exemplu de ce am ţinut ca Poliţia, de pildă, să nu se descentralizeze', a spus copreşedintele USL.

El a arătat că membrii liberali ai Guvernului nu se opun descentralizării. În acest sens, Crin Antonescu a spus că ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a pledat pentru o descentralizare cât mai amplă, cu excepţia serviciul de ambulanţă şi 'a altor lucruri care nu pot fi descentralizate'.

Referitor la ministrul Muncii, Marian Câmpeanu, ea a avut un punct de vedere vizând Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care va rămâne la nivel central.

'Nu e vorba că se opunea descentralizării în general', a explicat preşedintele PNL. VEZI SI: Blaga: Angajarea răspunderii Guvernului pe descentralizare este inacceptabilă

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 5 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum o ora
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 10 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 11 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 12 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 13 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°