Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNS şi Cartel Alfa vor să bage inflaţia în pensii

Publicat in GAZETA de SUD, joi 4 iunie 2009 ·

Cele două confederaţii sindicale trebuie să strângă 100.000 de semnături pentru modificarea legii pensiilor private, astfel încât fondurile să garanteze minim contribuţia reactualizată cu rata inflaţiei.

Asociaţia Grupul de Economie Aplicată (GEA) în parteneriat cu Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Confederaţia Sindicală Cartel-Alfa au lansat ieri, la Craiova, campania de strângere de semnături pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind pensiile private. Modificarea vizează alin. (2) al art. 135 din textul de lege menţionat, pentru ca acesta să sune în felul următor: „Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor plătite, actualizată cu rata inflaţiei, între data plăţii contribuţiilor şi data ieşirii la pensie a participantului“. Liviu Voinea, directorul executiv al GEA, a explicat cât de importantă este introducerea în textul de lege a precizării „actualizată cu rata inflaţiei“.

„Vă dau exemplul celor care au depus bani la CEC pentru Dacii. Ei au primit înapoi tot 70.000 de lei. Numai că, din cauza inflaţiei, cu 70.000 de lei poţi cumpăra şapte pâini. Sistemul actual este în favoarea administratorilor fondurilor de pensii. Este un sistem aproape mafiot, şi am să şi explic de ce: administratorii fondurilor de pensii nu colectează banii (o face statul), nu îi depozitează (o fac băncile), nu garantează reactualizarea cu rata inflaţiei, iar la sfârşit poate nici nu plătesc“, a spus Voinea. Iniţiativa a primit aviz favorabil în Consiliul Legislativ, iar pentru a ajunge proiect de lege trebuie să strângă la nivel naţional cel puţin 100.000 de semnături. Cele două confederaţii sindicale care s-au alăturat proiectului (finanţat PHARE) vor căuta să-şi convingă în primul rând membrii că această schimbare este benefică.

„Am încercat şi am atras atenţia în comisiile parlamentare că această lege este în de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto - VIDEO

News.ro acum 14 minute
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

1 iunie - Ziua mondială a părinților

Ziua Constanta acum 30 minute
Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanţa pe care o au părinţii pentru creşterea şi educaţia copiilor. Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu

Rețeaua de socializare X va transmite în direct interviuri cu Trump și Kennedy Jr.

HotNews acum 7 minute
Rețeaua de socializare X (fostul Twitter) va transmite în direct pe platforma sa interviuri cu Donald Trump și candidatul independent Robert Kennedy Jr., în cadrul unui eveniment exclusiv organizat împreună cu canalul de știri NewsNation, anunță AFP

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 14 minute
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum 18 minute
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Primul vaccin împotriva infecţiei cu virusul Chikungunya, aproape de autorizare în UE

News.ro acum o ora
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat pentru autorizare de punere pe piaţa Uniunii Europene primul vaccin preventiv împotriva febrei cauzate de virusul Chikungunya, potrivit datelor publicate vineri de instituţie. Chikungunya (denumi

Se deschide circulaţia pe Transalpina / Restricţii de tonaj / Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00

News.ro acum 4 ore
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, că circulaţia pe Transalpina se deschide sâmbătă, dar sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00. ”Se redeschide circulaţia pe Transalpina de pe data

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum 46 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

VIDEO Visul fanilor, împlinit la palatul regal: Membrii ABBA s-au reunit pentru a primi una dintre cele mai înalte distincţii din Suedia

HotNews acum 29 minute
Cei patru membri ai emblematicului grup pop suedez ABBA s-au reunit vineri pentru a primi una dintre cele mai importante distincţii ale ţării, „Ordinul Regal Vasa”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la palatul regal din Stockholm, relatează R

Război în Gaza, ziua 238. Hamas, reacție după planul de încetare a focului prezentat de Biden

Press Alert acum o ora
Hamas a declarat că este gata să se angajeze angajeze „în mod pozitiv și constructiv” cu orice propunere bazată pe o încetare permanentă a focului, după planul prezentat vineri de președintele american Joe Biden, scrie Reuters. Hamas, despre care Bi

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°