Consternant este faptul ca nimeni nu-si presara macar citeva fire de cenusa-n cap, dimpotriva, mai fiecare autor isi asuma responsabilitatea unor fapte marete si pledeaza intru a nu li se deconta cele oripilante. Un fost sef al SRI (presedinte in exercitiu al "Veteranilor", acum) vorbeste chiar de "apararea demnitatii si onoarei noastre"... Securitatea a fost, este si va fi cu noi! Acesta e mesajul linistitor pe care ni-l transmite, cind voalat, cind direct, Revista Veteranilor din Serviciile Romane de Informatii, Vitralii numita, si cu subtitlul contrastant Lumini si umbre. Subtitlul asta vrea a ne spune ca nu vor fi, in paginile publicatiei, doar fapte marete, ci si niscaiva neimpliniri si chiar esecuri. Intrucit nu mi-a cazut in mina decit un numar (septembrie a.c.), iar revista a ajuns la al optulea, nu-mi dau seama daca acest joc de lumini si umbre este pastrat peste tot. As zice mai degraba ca nu. Si e si normal ca, intr-o pledoarie pro domo, luminile sa prevaleze, realizarile sa estompeze esecurile. Depinde doar de viziunea fiecaruia asupra a ceea ce considera a fi bun sau rau, laudabil sau abominabil. Tot tiganu' isi apara ciocanu' - si aceasta zicere se refera, stricto sensu, la ciocanul de batut cuie, nu la alte daravele, cum i-ar putea trece cuiva prin cap. Un veteran al securitatii, urmind statistici (semi)oficiale, vrea sa ne demonstreze ca dracu' nu-i asa de negru, din moment ce, de-un exemplu, supravegherea informativa a scazut dramatic, prin ani, ajungind de la 426.464 de persoane, in 1968, la abia 10.530 in 1973, dintre care doar 5102 persoane beneficiau de urmarire informativa. Un veteran pur-singe, al Securitatii, ar putea sa exclame: „Ce bine era pe vremea lui Stalin!" Sa ai la indemina 500.000 de mii de persoane (alte statistici vorbesc de doua milioane), sa ai inchisori, lagare, canal, DO (domiciliu obligatoriu), sa dispui de toti la un loc si d