Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că raportul Comisiei Europene privind situaţia din justiţia română este corect din punct de vedere tehnic, dar dezechilibrat politic. Afirmaţia a fost făcută de şeful Executivului în cadrul şedinţei de guvern la care a fost prezent şi preşedintele ţării.
"Un raport corect din punct de vedere tehnic, dezechilibrat din punct de vedere politic, după aprecierile noastre. Dar eu cred că lucrurile trebuie să le privim în continuare cu responsabilitate şi ceea ce a rămas de făcut să fie terminat cu maximă urgenţă", a afirmat Emil Boc, în cadrul şedinţei de guvern la care a fost prezent şi preşedintele Traian Băsescu.
Deşi a fost de acord cu aprecierea premierului, şeful statului a fost mai critic la adresa raportului CE: "România acceptă 100% partea tehnică a raportului. Este o parte corectă, care reflectă exact imaginea situaţiei legislative şi a stării justiţiei. În schimb, respingem categoric afirmaţii politice de genul <
Totodată, Traian Băsescu a menţionat că partea română nu poate accepta o asemenea "exagerare" din partea instituţiei europene şi solicită revenirea la o "abordare echilibrată".
Raport la raport
Şeful statului a adăugat că Guvernul României va întocmi un raport care "să clarifice" îndeplinirea de către ţara noastră a angajamentelor asumate la aderarea la UE, pe care îl va trimite statelor membre şi Comisiei Europene.
Miercuri, preşedintele a sosit la Palatul Victoria, unde miniştrii s-au reunit pentru şedinţa Guvernului, şi a anunţat că i-a invitat pentru joi pe toţi ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, pentru a le prezenta punctul de vedere al României faţă de ultimul raport al Comisiei Europene privind situaţia din justiţie.
Po