Anul Nou va fi sărbătorit în această noapte în Piaţa Constituţiei şi Piaţa Revoluţiei. Piaţa Constituţiei şi Piaţa Revoluţiei vor fi ocupate, la acest sfârşit de an, de petreceri cu muzică live, artificii, lasere şi şampanie. Distracţia şi muzica live în aer liber îi aşteaptă pe zecile de mii de bucureşteni care vor alege să-şi petreacă noaptea dintre ani în stradă. Pieţele Constituţiei şi Revoluţiei vor fi locurile destinate petrecerilor la cumpăna dintre ani.
Acestea sunt singurele revelioane din Bucureşti care se vor desfăşura în spaţiul public, pentru că nici anul acesta primăriile de sector, cu excepţia Primăriei Sectorului 5, nu s-au întrecut în petreceri de Anul Nou. Administraţiile locale par să se fi mulţumit numai cu festivităţile specifice perioadei Crăciunului, precum spaţiile de distracţie pentru copii şi iubitorii sporturilor de iarnă.
Distracţie de 3 milioane de lei
Primăria Capitalei va organiza o megapetrecere în Piaţa Constituţiei, care a costat nu mai puţin de trei milioane de lei, sumă din bugetul centrului cultural Arcub, instituţie subordonată Primăriei Capitalei. Show-ul de Revelion va debuta cu un concert live susţinut de Direcţia 5, de la ora 19.00. Bandidos, Bere Gratis, Iris, Holograf, Voltaj, Zdob şi Zdub, Mandinga vor fi alte trupe autohtone care îi vor înveseli pe bucureşteni de Anul Nou.
Cu zece minute înainte de miezul nopţii, primarul general va ţine un discurs şi după numărarea ultimelor secunde din 2008, va închina o cupă de şampanie lângă bucureşteni. Pentru a evita incidentele, anul acesta, Oprescu a comandat şampanie la sticle din plastic. Spectacolul cu artificii va dura aproximativ 20 de minute. Pe tot parcursul petrecerii, show-ul va fi întreţinut de DJ Niky.
Revelion cu Pro FM şi MTV
Şi bucureştenii care vor alege să-şi petreacă Revelionul